Alin Totorean învinge moartea la antipozi
„Australia 2009”, prima expediţie românească solitară pe jos de la antipozi, este ultima cucerire a lui Alin Totorean. La conferinţa susţinută la întoarcerea pe pământurile natale, Alin a trecut în revistă parcursul pe care l-a străbătut la începutul acestui an.
O încăpere a Institului de Geografie al Academiei Române, vădit marcată de trecerea timpului, este punctul de atracţie pentru cei veniţi. Vitrina plină de cărţi scrise de geograful Simion Mehedinţi contrastează cu plasma pe care vor rula fotografii din expediţia românului. Tradiţie versus tehnologie. Pe ecranul proiectat apare o fereastră care anunţă apariţia unui virus „Cal Troian”. Pe Alin nimic nu-l mai sperie şi reacţionează prin apăsarea tastei „Delete”. Mai sunt 10 minute şi ne delectăm cu hărţile României de pe pereţii camerei.
Alin îşi preia locul de protagonist al conferinţei, aşteptând pe restul să se aşeze. Parcă este gata de o nouă expediţie. Cu un tricou pe care sunt amintiţi sponsorii si susţinătorii săi (n.r. Terra Magazin, RAI Asigurări, Gano Excel, Ciel Voyages, WildTrack ), Alin emană o atitudine de învingător. Uşor slăbit, bronzat- dovezi ale continentului australian.
„Un singuratic, un exploator”
„Alin este fotoreporterul special al revistei Terra”, ne dezvăluie Ionut Popa, redactorul şef al 
publicaţiei amintite de acesta. „Un singuratic, un exploator care merge cu kilograme in spate”, care preferă destinaţii puţin cunoscute şi „bătute pe jos”. Acesta este Alin Totorean, văzut de colegul său. Cuvântul îl preia Monica Dumitraşcu, şeful secţiei de Geomorfologie al Institului, care îi urează bun venit lui Alin.
Un reprezentant al firmei de asigurări medicale pentru călătorii în străinătate se remarcă printr-un discurs citit cu emoţii şi un costum formal „Ne bucurăm că am putut fi de mare ajutor lui Alin”, ne împărtăşeşte. Îşi prezintă oferta companiei pe care o reprezintă, toată lumea este mulţumită, momentul publicitar trece. Acum este rândul adevăratului EROU.
Memorii demne de o carte
A ales Australia pentru că a dorit să parcurgă cât mai multe forme de relief: deşert, mlaştină, munţi, platou stâncos, etc. Prima parte a „Expediţiei Terra Magazin- Australia 2009” s-a consumat între Uluru (muntele sacru al aborigenilor) şi Mount Zeil. Întreg parcursul ne este arătat pe harta personală proiectată pe un ecran care nu permite înţelegerea clară a formelor de relief. Alin se amuză de faptul ăsta, dar face efortul de a suplini prin cuvinte problema.
Totul era gândit şi pregătit cu mult înainte de start, dar natura s-a dovedit imprevizibilă. Alin a prins sezonul cel mai secetos din ultimii ani, iar toate calculele i-au fost date peste cap. La mijlocul a întâmpinat serioase probleme. Nu mâncase de 3-4 zile. „Presa australiană a interpretat greşit. Nu m-au întrebat nimic”, ne spune indignat. „Nu deshidratarea a fost problema, ci alimentaţia”, ne explică.
Salvat din ghearele aspre ale deşertului sudic, presa australiană l-a acuzat că s-a rătăcit cu GPS-ul în mână. „Nici n-ai cum să te rătăceşti, doar dacă stai cu capul în nisip”, contraargumentează Alin. Sala se amuză şi simte ironia fotoreporterului. „Slăbisem 7 kilograme, iar pielea rămânea ca tabla”, se descrie Alin după prima jumătate de expediţie.
Revenirea
Mânat de dorinţa de a-şi duce până la capăt visul, Alin alege să se întoarcă în cursa spre Nordul continentului. Cu bagajul plin de provizii (lapte praf, supă la plic, cereale) îşi continuă „aventura cu canguri”. „Tot timpul am avut un rucsac în faţă, unul în spate şi geanta foto pe umăr”, ne împărtăşeşte Alin, un om care nu-i dai mai mult de 65 de kilograme, având o înălţime medie
În nordul Australiei a găsit o vegetaţie schimbată, umezeală în aer, dat fiind că era sezonul ploios. Întrebat de o tânără jurnalistă cu un reportofon în mână de canguri, Alin răspunde: „Fotografii cu canguri am puţine. Dacă vreţi vă desenez unul, că mi s-au întipărit pe retina”. Din nou, „singuraticul” îşi dovedeşte umorul, care este înţeles până şi de bătrânul cu baston din capătul sălii care urmăreşte cu maximum de atenţie cele întâmplate.
Katherine-Kakadu a reprezentat ultimul reper pe harta lui Alin. Frica de aborigeni şi de şerpi nu a fost fructificată până la final, dar totuşi are amintiri. Într-o benzinărie a găsit un afiş informativ pe care scria că în zonă se găsesc 59 de specii de şerpi, dintre care „numai 14 sunt mortali pentru om”. Pe aborigeni ni descrie ca având „probleme cu băutura” şi că trăiesc din ajutoarele de la stat.
„M-am obişnuit singur”
Viaţa de expeditor înseamnă multe sacrificii, ne spune. „Trebuie să renunţi la viaţa de familie”. Pregătirea efectivă pentru 3 luni de expediţie presupune documentarea nu foarte detaliată, pregătirea traseului şi antrenamentul mintal. „M-am obişnuit singur”, se explică, deşi îşi răspunde singur că este mai riscant. Privind în perspectivă la ce va urma, Alin Totorean încheie prin umorul care îl caracterizează. ”In deşert m-am cam încins, prefer să aleg altă destinaţie, poate mai nordică”.
