marți, 31 martie 2009

DEMN DE VĂZUT

Distracţie Improvizată


O seară rece nu este un impediment pentru a nu ieşi să te relaxezi. Deşi este joi, pe Calea Victoriei, grupuri de tineri se plimbă nestingheriţi. Parcă ar avea şi nu un scop. Presupunerea mea se adevereşte. Toţi se îndreaptă spre o clădire cu aer tipic „victorian”. Este Orange Concept Store. Ca în fiecare săptămâna, trupa Improvizaţi ţine pentru un public restrâns un show bazat pe creativitate şi spontaneitate. Este improvizaţie pură.

Cosmin, Mihai, Bobo, Marian, Dragoş sunt protagoniştii, dar încă se lasă aşteptaţi. Este devreme. Cei deja veniţi ne împărtăşesc că pe la ora 21.00 se va da startul mini-spectacolului. În interior am dat peste o încăpere a magazinului care se pliază perfect pe publicul trupei. Stilul arhitectural modern-industrial, cu plasme gigante parcă rezonează cu murmurul consumatorilor de distracţie. Aşezaţi pe canapelele şi taburetele roşu-gri, profită pentru a socializa şi a-şi împărtăşi poveştile de peste zi.


„Au câştigat primul Concurs Naţional de Improvizaţie”, susţine barmanul, in timp ce îmi oferă o cola. „Eşti pentru prima dată, nu?”, mă întreabă, fapt ce dovedeşte ca deja are un simţ aparte pentru nou-veniţi. Prin mulţime se remarcă o pereche de oameni trecuţi de prima vârsta. Creează un moment amuzant printre cei „mai tineri”, dar cei doi se aşează nederanjaţi.

Se sting luminile. Semn că show-ul trebuie să înceapă. Apare Cosmin Seleşi, care se prezintă ca amfitrion. „Pentru seara asta, am nevoie doar de titluri inteligente, aplauze, ţipete si fluierături”, ne împărtăşeşte. Sala intra in simbioză cu el şi îi răspunde negreşit la semnale. Atmosfera atinge cote maxime la apariţia celorlalţi actori îmbrăcaţi în portocaliu. Momente precum „Poveste in patru”, „Maşina de scris” sau „Blitz” sunt aşteptate de cei peste o sută de tineri care umplu la maxim sala Orange. De acum, nu ai altceva de făcut decât sa trăieşti clipa şi să te distrezi… Joia următoare o luăm de la capăt.