duminică, 27 mai 2012

De ce nu a câștigat România Eurovisionul?

Cu doar câteva ore înainte de începerea finalei Eurovisionului, casele de pariuri încă dădeau favorită România pentru ocuparea unui loc în primele cinci țări la competiția din acest an. La finalul nopții, România a ocupat locul 12, în ciuda faptului că în prima semifinală se clasase pe locul 3, după Rusia și Albania.

Ce a împiedicat anul acesta România să ocupe o poziție în TOP 5 și chiar să câștige marele trofeu?


1. Evident, Loreen!

2. Prestația Elenei Ionescu din finala pentru juriu. Punctele care la final apar pe micile noastre ecrane sunt calculate în urma voturilor primite de la public, dar și de la juriu, formula fiind 50-50%. Spre deosebire de telespectatori, juriul vede spectacolul cu o zi mai devreme, când se organizează și ultima probă. La această repetiție, Elena nu a mai avut probleme tehnice, doar că la un moment dat a uitat un vers sau cel puțin ceva a făcut-o să se oprească. Privește momentul respectiv pe baza căruia au notat jurații. Eroarea Elenei apare la minutul 2.02.


3. Nu este de ajuns doar aspectul fizic. Anul acesta, cred că suntem de acord că am mizat mult pe frumusețea Elenei, ceea ce nu este o greșeală, mai ales că a fost votată cea mai sexy prezență feminină din acest an. Dar, nu este suficient. Este nevoie clar de o voce puternică (vezi cazul de acum doi ani al Paulei Seling).

4. Avem vecini „supărați” pe noi. Voturile la Eurovision se dau în multe cazuri pe criterii geo-politice, iar România se pare că nu are prea mulți prieteni în Europa. Dintre vecinii noștri, doar Moldova ne-a acordat puncte, iar această situație persistă aproape în fiecare an.

5. Lipsa promovării. Anul acesta, existau șanse ca România nici să nu participe la Eurovision, TVR acuzând lipsa bugetului. Acest lucru s-a văzut și în promovarea melodiei peste hotare, Mandinga ajungând doar în Belgia, Olanda și Moldova. Nu este de ajuns! E nevoie de un buget serios și alegerea reprezentantei mult mai devreme pentru a fi timp destul pentru a face cunoscută piesa.

România, locul 12 la Eurovision. Iată podiumul: Suedia, Rusia, Serbia

România, prin Mandinga, s-a clasat pe poziția a 12-a la Eurovision 2012, finala fiind câștigată de Loreen, reprezentanta Suediei, cu piesa Euphoria. România a primit puncte de la Moldova (12), Spania (10), Italia (7), Grecia (7), Azerbaijan (6), Israel (6), Irlanda (5), Portugalia (4), Turcia (4), Belgia (3), Cipru (3), Franța (2), Danemarca (1) și Rusia (1), adunând în final 71.

Loreen, ieri era favorită, azi este câștigătoare


Câștigătoarea de la Baku a adunat 372 de puncte, Loreen primind maximum posibil de la 18 țări din cele 42 participante. „Vă iubesc atât de mult. Vă mulțumesc că ați crezut în mine. Acesta este trofeul tuturor”, au fost primele cuvinte spuse de suedeză după ce a fost anunțată învingătoare. Pe podium, i s-au mai alăturat Rusia și Serbia

Iată prestația suedezei din finală:

vineri, 25 mai 2012

România și-a aflat toate adversarele pe care le va avea în finala Eurovision

Alte zece țări s-au calificat în finala concursului Eurovision, acolo unde România este reprezentată de Mandinga cu piesa Zaleilah. Cea de-a doua semifinală a adunat la start 18 echipe, dintre care au trecut mai departe Lituania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Ucraina, Suedia, Macedonia, Norvegia, Estonia, Malta și Turcia. Acestea s-au alăturat câștigătoarelor din prima semifinală, dar și celor 6 țări calificate direct în finală, Azerbaijan (învingătoarea de anul trecut), Franța, Marea Britanie, Spania, Italia și Germania (țările care cotizează cel mai mult pentru organizarea show-ului).

              

Loreen, cu piesa Euphoria, a trecut fără nici o problemă în Marea Finală, respectându-și statutul de favorită la câștigarea trofeului. Spectacolul făcut de aceasta a fost unul destul de simplu, fără proiecții pe scenă, doar reflectoare, mult negru și mișcări asemănătoare celor de capoeira și chiar de kung fu.

Iată reprezentația suedezei:




Aștept cu interes finala de sâmbătă, unde România va intra a 14-a în concurs. După emoțiile și problemele tehnice din semifinală, sper o prestație cu totul spectaculoasă pentru români și o clasare în primii cinci. Mult succes!


Citește și: România a trecut cu emoții în finala de la Eurovision

joi, 24 mai 2012

SIMN 2012: muzică, film și spectacole multimedia


Săptămâna aceasta am ales să îți prezint un festival dedicat muzicii actuale, la care poți participa „pe moca” până duminică. Vorbesc de Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) care a ajuns la cea de-a 22-a ediție, iar tema spectacolelor de anul acesta este suprarealismul.



Evenimentul nu este unul care adună cântăreți pe care îi auzi la radio sau îi vezi pe posturi de muzică, ci soliști, dirijori, dar și virtuozi ai unor instrumente precum vioară, violoncel, saxofon, harpă sau flaut. Reprezentațiile au loc la Universitatea Națională de Muzică din București, Palatul Cantacuzino și Clubul Țăranului. Mai mult, organizatorii ne-au mai rezervat proiecții de film și spectacole multimedia.

Iată un fragment din programul festivalului, pe care îl poți găsi integral aici (merită intrat! au un site foarte fain):


JOI, 24 mai

Ora 17.00
Universitatea Națională de Muzică București – Sala „George Enescu”
Concertul Ansamblului Archaeus

Ora 20:30
Aula Palatului Cantacuzino
HORTUS DOMINI MAGNUS EST (p.a.a.)
Spectacol multimedia de Maia Ciobanu

VINERI, 25 mai

Ora 17.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
Portret Boguslaw Schaeffer (Polonia)
Întâlnire cu Invitatul Festivalului. Prezentarea filmului Solo de Maciej Pisarek

Ora 21.00
Clubul Țăranului
„Supercalifragilisticexpialidocius”
cu grupul Avant’n Gard

DUMINICĂ, 27 mai

Ora 17.00
Aula Palatului Cantacuzino
Lumini și Rezonanțe
Muzica: Ulpiu Vlad

Ora 19.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
Nicolae Brandus – Bizarmonia (film)

Ora 20.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
De Sublimi Finis (p.a.a.)
Decor audio-video cu / pentru o iluzie de femeie
de Corneliu Dan Georgescu

miercuri, 23 mai 2012

România a trecut cu emoții în finala de la Eurovision


Mandinga, reprezentanta României la Eurovision, s-a calificat în finala competiției, în urma voturilor primite de la europeni pentru prestația din semifinală, care a avut loc marți seară în Azerbaijan.
Mandinga, pe scena de la Baku. Sursa foto: zf.ro

Pasul spre marea finală a fost unul destul de greu, mai ales că Elena, solista trupei Mandinga, a avut probleme cu casca și pe alocuri o voce nesigură, cauzată probabil de emoții. Din fericire, finalul a fost unul incendiar atât la figurat, cât și la propriu, cu flăcări și focuri de artificii, rețeta unui spectacol care merita votat.

          

Alături de România, mai departe au trecut 9 țări dintr-un total de 17:

  • Moldova *Frații de peste Prut au mizat pe ritmuri lăutărești și nu au greșit deloc.
  • Islanda
  • Ungaria
  • Danemarca *O voce curată, care îmi amintește de Alanis Morissette. E una dintre favoritele mele.
  • Albania *Multă putere într-o singură femeie, care aduce cu Lara Fabian. O melodie puternică, dar cam tristă.
  • Cipru
  • Grecia *Soluția la criză propusă de o grecoaică: afrodisiac!
  • Rusia *Mama Rusie ne-a adus în față 6 bunicuțe haioase. Merită văzute, dar nu votate!
  • Irlanda *Frații gemeni Jedward sunt la a doua participare, după ce anul trecut au ocupat locul 8 în finală.
*Dă-i click pe numele fiecărei țări pentru a asculta melodia cu care s-a calificat în marea finală.

Perdantele serii au fost Elveția, una dintre favoritele mele, San Marino, cu un fel de imn al Facebook-ului, Austria, cu un frumos dans la bară și o melodie care ne încuraja să dăm din posterior, Muntenegru, Finlanda, Letonia, Belgia și Israel.

Joi, urmează cea de-a doua semifinală, iar marea finală va fi sâmbătă de la ora 22.00, când sperăm să-și stăpânească emoțiile Elena. Mult succes!