A doua zi de la Jocurile Olimpice de la Londra a fost aparent una destul de grea și cu multe emoții pentru România.
Rareș Dumitrescu a fost singurul care ne-a dat speranțe că va cuceri o medalie, ajungând până în semifinalele probei de sabie și luptând într-un final pentru medalia de bronz. Din păcate,
românul a fost învins în finala mică de către rusul Nikolay Kovalev. Până în această fază a concursului, Rareș a trecut de ucraineanul Dmytro Boyko, bielorusul Aliaksandr Buikevich și americanul Daryl Homer. În semifinale, el a s-a lovit de italianul Diego Occhiuzzi (care cred că nu a dovedit deloc fair play) și un arbitru cam stângaci.
Rareș rămâne cu locul 4 și cu posibilitatea de a-și lua revanșa în finala pe echipe.
 |
Rareș, la finalul asaltului care i-a permis accesul în semifinale. Sursa foto: london2012.com |
Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din a doua zi, la finalul căreia ocupăm
locul 17 pe națiuni:
GIMNASTICĂ FEMININĂ
Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Diana Chelaru s-au calificat în 3 finale pe aparate, la individual compus și în finala pe echipe. Sandra Izbașa a prins trei finale - la sărituri, sol și individual compus, Cătălina Ponor va putea fi văzută la sol și bârnă, iar Diana Bulimar la bârnă. Larisa Iordache nu a avut o apariție așa cum ne-a obișnuit, ratând semnificativ la sol și bârnă în calificări, dar sperăm să revină în finala pe echipe, dar și în cea de la individual compus, unde s-a calificat. Probabil, românca a fost măcinată de durerile de la călcăi sau pur și simplu a fost prea emoționantă.
Iată notele celor cinci fete:
- Sandra Izbașa - Sărituri: 15.316 (locul 2); Sol: 15.066 (locul 2); Bârnă: 14.600; Paralele: 12.366
- Cătălina Ponor - Sărituri: 15.133; Sol: 14.600 (locul 7); Bârnă: 15.033 (locul 8)
- Larisa Iordache - Sărituri: 15.100; Sol: 13.800; Bârnă: 14.800; Paralele: 14.100
- Diana Bulimar- Bârnă: 14.866 (locul 10); Paralele: 14.000
- Diana Chelaru - Sărituri: 14.666; Sol: 14.333; Paralele: 13.733
TENIS DE MASĂ
Elizabeta Samara a fost din surprizele zilei, trecând de turul 3 după ce a învins o favorită a turneului olimpic. După ce a câștigat meciul din turul 2 cu 4-1 la seturi în fața egiptencei Dina Meshref, românca a bătut-o pe mult mai experimentata din Hong Kong, Yana Tie (4-2).
Tot în turul 3,
Daniela Dodean nu a putut să o învingă pe chinezoaica Ning Ding, favorita numărul la medalia de aur, pierzând în 4 seturi.
POLO
România a învins echipa țării gazde în primul meci al turneului olimpic.
Băieții lui Istvan Kovacs au înscris 13 goluri în poarta britanicilor, care nu au avut reacție în fața românilor.
SCRIMĂ - SABIE
Pe lângă Rareș Dumitrescu, în competiția de la sabie i-am mai avut și pe
Florin Zalomir și pe
Tiberiu Dolniceanu, care au pierdut ambii în turul doi. Florin a fost învins de coreanul Gu Bongil, iar Tiberiu de americanul Daryl Homer. Ambii vor fi împreună cu Rareș în finala pe echipe.
JUDO
Parcursul lui
Dan Fâșie la categoria 66 kilograme a fost unul destul de scurt, pierzând din primul meci în fața francezului David Larose, care l-a învins prin Ippon.
La fete,
Andreea Chițu a fost cât pe ce să se califice în optimile de la 52 de kilograme , pierzând în prelungiri (golden score), chiar în ultima secundă, în fața belgiencei Ilse Heylen.
CANOTAJ
Fetele de la 8+1 nu au reușit calificare directă în finala probei, ci vor trebui să treacă prin calificări. Aparent, nu ar fi o problemă acest lucru, dat fiind că au avut cel mai bun rezultat după cele două echipaje care s-au calificat deja în finală. Româncele vor trage marți pentru a accede în finală.
TIR
Lucia Mihalache nu a reușit să intre în finala probei de talere, terminând calificările pe poziția a 12-a, cu un scor de 65, mult sub capacitatea româncei și la două puncte de ultima calificată.
HALTERE
Florin Ionuț Croitoru a terminat finala de la categoria de 56 kilograme pe poziția a noua, cu un total de 268 kilograme ridicate (121+147).
ÎNOT
Camelia Potec nu a intrat în finala probei de 400 metri, terminând seria în care a participat pe locul 6, cu 4:11.43. Pentru ultimul act, trebui să aibă un timp cu 6 secunde mai bun.
TENIS DE CÂMP
Simona Halep nu a reușit să treacă de sportiva
din Kazakhstan, Yaroslava Shvedova, pierzând în două seturi. Românca va
fi alături de Sorana Cîrstea în turneul de dublu.