Atleții români s-au luptat pentru
40 de titluri de campion național zilele acestea la București. La final, nici un alt sportiv nu a îndeplinit baremul de calificare la Jocurile Olimpice care vor debuta peste doar trei săptămâni. Astfel,
atletismul românesc rămâne tot la cei 17 sportivi care vor face parte din delegația României la Londra, dintre care sper ca măcar unul să aducă o medalie acasă.
Impresia care mi-a lăsat-o acest „campionat” nu a fost foarte plăcută. Unele probe abia au strâns la start 3-4 participanți, iar multe rezultate au fost sub media europeană. Mai mult, pentru mine, a fost o peripeție să ajung la stadion.
Porțile de la Dinamo erau ferecate și ne-a luat vreo cinci minute până am găsit „intrarea” potrivită. Oricum, nu am putut să ratez mirosul de mici de la o terasă care își desfășoară activitatea pe scările din fața stadionului.
|
Terasa din fața stadionului |
De asemenea, crainicul de pe stadion nu a dovedit prea mult respect pentru atleți. Cel puțin în prima zi a campionatului, am luat parte la o scenă când acesta chema la premiere atleții într-un mod jalnic. „Haideți că și noi trebuie să ajungem acasă!”, spunea acesta. Înțeleg că graba e mare, dar
nu am văzut așa ceva la competițiile de peste hotare care sunt trasmise live de către televiziuni și au un program strict.
Mai mult, în finalul reuniunii de seară din a doua zi, înainte de proba 4x400 metri masculin,
am luat parte la ceva demn de istoria atletismului românesc, dar în sens rău. Ștafeta unui club sportiv a sosit pe stadion cu 2 minute înainte de start, fără să mai facă apelul, s-a schimbat direct pe teren, iar la final a ocupat un onorabil loc 4.
Atleții veniseră direct de la Gara de Nord, după ce trenul a avut o întârziere de două ore. Sosiseră de la Caracal (nu este o glumă!). Mi se pare incredibil că acești tineri sunt puși în astfel de situații și nu le sunt asigurate niște condiții decente măcar în niște cămine de studenți unde se pot caza măcar cu o zi înainte de o astfel de competiție.
Sunt umiliți din punctul meu de vedere și nu mă mai miră că de la marile competiții am ajuns să ne mulțumim cu un loc 5 ca fiind cea mai bună clasare a unui atlet român.
|
No comment |
Acum, după toate aceste lucruri expuse, mă întreb
de ce ar veni cineva să vadă o astfel de competiție? În tribune, erau în mare parte antrenori, sportivi și familiile lor, prea puțini pasionați de sport. Mi-aș fi dorit să fie mai multă lume. Încurajez participarea ca spectator la astfel de concursuri, deoarece cred că merită să fii parte dintr-un astfel de public care are ocazia să vadă campioni naționali care s-au remarcat și peste hotare precum
Nicoleta Grasu, Ancuța Bobocel sau Angela Moroșanu, dar și să fie alături unor tineri care muncesc enorm și care cred că au nevoie să simtă că le sunt apreciate rezultatele.
Le mulțumesc tuturor atleților care își dedică viața sportului și se încăpățânează să se antreneze în condiții precare, pe bani puțini, fără sprijin de la autorități. Iar pentru asta, aș începe să fac acest lucru cu medaliații de la ediția campionatului din acest an.
Vezi care sunt (am omis să pun diacritice, pentru a nu stâlci anumite nume):
LA FETE
100 m
1 Ograzeanu, Andreea Luiza - 11.29
2 Morosanu, Angela - 11.54
3 Rosianu, Ana Maria - 11.74
200 m
1 Morosanu, Angela - 23.21
2 Ograzeanu, Andreea Luiza - 23.29
3 Panainte, Alina Andreea - 23.80
400 m
1 Lavric, Elena Mirela - 52.11
2 Belgyan, Sanda - 52.47
3 Razor, Bianca Denisa - 52.74
800 m
1 Lavric, Elena Mirela - 2:01.93
2 Korozsi, Dorina Viorica - 2:03.43
3 Doaga, Ioana Raluca - 2:03.72
1.500 m
1 Doaga, Ioana Raluca - 4:09.19
2 Birca, Roxana Elisabeta - 4:10.24
3 Pierdevara, Florina - 4:15.36
5.000 m
1 Birca, Roxana Elisabeta - 15:45.10
2 Frumuz, Cristiana Alexandra - 16:43.53
3 Prundus, Mihaela Maria - 16:45.88
10.000 m
1 Prundus, Mihaela Maria - 35:40.40
2 Petrescu, Nicoleta Alina - 35:58.14
3 Maxim, Simona Raula - 36:19.85
100 m garduri
1 Puiu, Beatrice - 13.53
0.8
2 Nagy, Judit - 13.64
0.8
3 Ionita, Anamaria - 14.01
0.8
400 m garduri
1 Morosanu, Angela - 56.15
2 Belgyan, Sanda - 58.72
3 Ionita, Anamaria - 63.45
3.000 m obstacole
1 Bobocel, Ancuta - 9:31.95
2 Panaet, Elena Adelina - 10:30.15
3 Coman, Nicoleta Daniela - 11:51.72
Înălțime
1 Zarcan, Georgiana - 1.85m
2 Stanciu, Daniela - 1.80m
Prăjină
1 Scurtu, Lavinia Gabriela - 3.50m
2 Pistol, Ionela Denisa - 3.30m
3 Antonenco, Ana Maria - 3.10m
Lungime
1 Deiac, Cornelia Ioana - 6.54m
2 Sandu, Cristina Mihaela - 6.40m
3 Halai, Erika Anett - 6.18m
Triplusalt
1 Bujin, Cristina Ioana - 14.25m
2 Michnea, Georgiana - 13.37m
3 Halai, Erika Anett - 13.11m
Disc
1 Grasu, Lenuta Nicoleta - 61.79m
2 Sorescu, Ileana Sanda - 53.45m
3 Vartolomei, Ionela Roxana - 48.00m
Ciocan
1 Perie, Bianca Florentina - 69.14m
2 Baran, Oana Georgiana - 58.95m
3 Lazar Fazecas, Bianca Mo - 58.46m
Suliță
1 Negoita, Maria Nicoleta - 54.35m
2 Anghelescu, Nicoleta Mad - 53.96m
3 Termure, Ana Mirela - 51.32m
Greutate
1 Heltne, Anca Margareta - 17.12m
2 Huzum-Vitan, Andreea - 14.68m
3 Neata, Simona Elena - 14.60m
4x100 m
1 CSA Steaua Buc. 'A' -
47.14
2 CS Farul C-ta 'A' - 48.05
3 LPS Cluj Napoca 'A' -
48.37
4x400m
1 CSA Steaua Buc. 'A' -
3:36.50
2 CSU Craiova 'A'
- 3:43.44
3 LPS Cluj Napoca 'A' - 3:44.11
LA BĂIEȚI
100 m
1 Cimpeanu, Marian Catalin - 10.48
2 Geambazu, Iulian - 10.63
3 Teofilescu, Doru Alexand - 10.67
200 m
1 Cimpeanu, Marian Catalin - 21.21
2 Teofilescu, Doru Alexand - 21.62
3 Geambazu, Iulian - 21.64
400 m
1 Vatamanu, Sorin Claudiu - 46.99
2 Purcea, Florin Cristian - 47.44
3 Nagy, Attila Csongor - 47.68
800 m
1 Vorovenci, Cristian - 1:49.19
2 Botezan, Raul Bogdan - 1:49.54
3 Preda, George Daniel - 1:49.68
1.500 m
1 Botezan, Raul Bogdan - 3:52.87
2 Vorovenci, Cristian - 3:54.87
3 Preda, George Daniel - 3:58.14
5.000 m
1 Soare, Nicolae Alexandru - 14:43.21
2 Busca, Marius Marian - 14:49.02
3 Betej, Daniel Ionut - 14:49.55
10.000 m
1 Soare, Nicolae Alexandru - 30:23.27
2 David, Ionut - 31:46.56
3 Stefana, Andrei Cristian - 31:57.02
110 m garduri
1 Bananau, Cornel - 14.35
2 Draghici, Florinel Sorin -14.40
3 Vlaicu, Ionut - 14.45
400 m garduri
1 Nagy, Attila Csongor - 51.19
2 Tudorache, Gabriel - 52.43
3 Tuca, Constantin Bogdan - 52.80
3.000 m obstacole
1 Ghinea, Alexandru - 8:58.88
2 Betej, Daniel Ionut - 9:06.89
3 Corneschi, Ilie Alexandru - 9:21.29
Înălțime
1 Donisan, Mihai - 2.27m
2 Dumitrache, Marius - 2.27m
3 Tufa, Alexandru Nicolae - 2.19m
Prăjină
1 Popa, Bogdan - 4.60m
2 Kecskes, Levente Zsolt - 4.50m
3 Deliu, Andrei Razvan - 4.50m
Lungime
1 Vasile, Adrian - 7.77m
2 Sasca, Andrei Vlad - 7.46m
3 Caciuriac, Sergiu Cosmin - 7.37m
Triplusalt
1 Daianu, Adrian - 16.45m
2 Baciu, Alexandru George - 16.35m
3 Anghel, Marius Alin - 15.41m 2.2
Disc
1 Ursu, Sergiu - 60.10m
2 Grasu, Mihai Liviu - 58.84m
3 Gag, Andrei Marius - 56.80m
Ciocan
1 Alestar, Andrei - 68.80m
2 Sorescu, Ion Cosmin - 66.83m
3 Asmarandei, Florin Sebas - 57.76m
Suliță
1 Bartha, Levente Andrei - 69.89m
2 Neculau, George Adrian - 68.79m
3 Craescu, Alexandru - 66.94m
Greutate
1 Popa, Laurentiu Florin - 18.23m
2 Gag, Andrei Marius - 17.18m
3 Guset, George Claudiu - 16.50m
4x100 m
1 CS Olimpia Buc. 'A' - 40.69
2 CS Farul C-ta 'A' - 41.54
3 CSM Onesti 'A' - 41.86
4x400m
1 CSU Pitesti 'A' - 3:13.94
2 CS Olimpia Buc. 'A' - 3:16.06
3 CS Farul C-ta 'A' -
3:16.45