Se afișează postările cu eticheta atletism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta atletism. Afișați toate postările

duminică, 3 martie 2013

Campionatul European de Atletism în Sală de la Göteborg: România s-a clasat pe locul 26 din 47 de țări. Vezi rezultatele tuturor românilor din ultima zi!

Campionatele Europene de Atletism în Sală (Indoor), care s-au ținut zilele acestea la Göteborg, au ajuns la final. România nu și-a putut îndeplini obiectivul, necucerind vreo medalie și mulțumindu-ne doar cu două locuri 7 (la lungime și greutate, ambele la fete).

Probabil mulți ar spune că am avut ghinion că Marian Oprea nu a mai luat startul la triplusalt sau că Angela Moroșanu a fost descalificată pe nedrept. După ce m-am uitat mai atent la rezultate, eu am constatat totuși că mulți dintre atleții noștri nu și-au atins cel puțin performanțele pe care le-au reușit în țară. O parte dintre ei, dacă ar fi reușit asta, ar fi fost în multe finale și chiar medaliați! Probabil prezența la o competiție mare și presiunea pe umerii lor de a îndeplini un obiectiv au cauzat eșecul de acum.

Personal, aduc în atenție din nou nevoia unui psiholog la orice lot, la orice disciplină sportivă. De exemplu, în cazul de față, cred că atleții noștri încă au o problemă să înțeleagă că prezența la un campionat național, unde aparent nu prea au concurență și nici presiune și astfel reușesc performanțe decente, ar trebui să fie asemănătoare chiar și cu una la un campionat european/mondial sau la JO, chiar dacă federația preferă să-și stabilească obiective ușor nerealiste.

Sunt curios ce va urma pentru atletismul românesc în viitor. Teoretic, avem câțiva atleți tineri cu potențial, care au dovedit la juniori și tineret, dar momentan le este greu să se acomodeze la seniorat. Oricum, multă baftă tuturor!

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din ultima zi de concurs:

LA FETE

Aruncarea greutății:
  • Anca Heltne - 17.64 m (locul 7 în finala probei)

3.000 de metri:
  • Roxana Bârcă - 9.10.51 min (locul 9 în finala probei)
  • Ancuța Bobocel - 9.18.37 min (locul 11 în finala probei)

sâmbătă, 2 martie 2013

Campionatul European de Atletism în Sală de la Göteborg: Bârcă și Bobocel au intrat în finala probei de 3.000 de metri. Vezi rezultatele tuturor românilor din a doua zi!

7 atleți români au intrat dimineața aceasta în lupta pentru ocuparea unui loc într-o finală la Campionatele Europene de Atletism în Sală (Indoor), care se țin zilele acestea la Göteborg, dintre care merg mai departe doar trei.

În sesiunea de seară, am avut trei prezențe românești, dintre care una într-o finală, la capătul căreia s-a clasat pe locul 7. Este vorba despre Cornelia Deiac care până acum a obținut cea mai bună clasare pentru România, în proba de lungime, cu 6.52 metri.

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din cea de-a doua zi:

LA FETE

400 metri:
  • Angela Moroșanu a fost descalificată, chiar dacă a terminat pe primul loc (cu 52.07 sec) semifinala în care a participat. Angelei i s-a reproşat faptul că la intrarea pe ultimii 200 de metri, când toate concurentele se duc spre primul culoar, i-ar fi tăiat calea rusoaicei Xenia Ustalova, care s-a împiedicat, a căzut şi n-a mai terminat cursa, scrie ProSport.

Săritura în înălțime:
  • Daniela Stanciu - 1.85 m (insuficient pentru a merge mai departe)
  • Esthera Petre - 1.80 m (insuficient pentru a merge mai departe)

3.000 metri:
  • Roxana Bârcă - 9.09.09 (locul 6 în seria sa, cu un timp suficient pentru a merge în finala probei)
  • Ancuța Bobocel - 9.09.22 (locul 5 în seria sa, cu un timp suficient pentru a merge în finala probei)

Aruncarea greutății:
  • Anca Heltne - 17.75 m (calificată în finala probei, de pe locul 7)

LA BĂIEȚI

60 metri:
  • Cătălin Cîmpeanu - 6.66 sec (a ratat la mustață calificarea în finala probei)
Lungime:
  • Valentin Toboc - 7.33 m (insuficient pentru calificarea în finală)

1.500 metri:
  • Ioan Zaizan - 3.45.46 (locul 4 în seria lui, insuficient pentru a merge mai departe)

vineri, 1 martie 2013

Campionatul European de Atletism în Sală de la Göteborg: Marian Oprea s-a retras la triplusalt. Vezi rezultatele tuturor românilor din prima zi!

Timp de trei zile, la Göteborg, Suedia, au loc Campionatele Europene de Atletism în Sală (Indoor). La startul competiției, sunt aliniați și 18 atleți români (12 fete și 6 băieți), care se luptă pentru obținerea a cel puțin o medalie și pentru calificarea în trei finale, acesta fiind obiectivul delegației noastre.


Medaliile de la Göteborg. Sursa foto: goteborg2013.com/
Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din prima zi:

LA FETE

Pentatlon
  • Beatrice Puiu 
- 60 m garduri: 8.59 sec (997 puncte)
- înălțime: 1.72 m (879 puncte)
- greutate: 13.74 m (777 puncte)
- lungime: 6.19 (908 puncte)
- 800 m: descalificată
TOTAL: 3.561 de puncte - locul 13, la finalul celor cinci probe

400 m
  • Angela Moroșanu - 52.07 sec (calificare în semifinala probei, cu cel de-al treilea timp)
  • Alina Andreea Panaite - 53.98 sec (locul 4 în seria sa)
      
Lungime 
  • Cornelia Deiac - 6.52 m (ultima calificată în finala probei)
  • Alina Rotaru - 6.39 m (insuficient pentru calificare)

Triplusalt
  • Cristina Bujin - 13.47 m (insuficient pentru calificarea în finală) 

LA BĂIEȚI

Triplusalt
  • Marian Oprea, favorit la o medalie, s-a retras, fără a sări măcar o dată. Marian a încercat două elanuri, dar a avut o problemă la piciorul de bătaie şi, pentru a nu risca o accidentare gravă, a renunţat să mai concureze, scrie AGERPRES.

60 metri
  • Cătălin Cîmpeanu - 6.64 sec (locul 1 în seria lui, calificare în semifinalele probei, cu cel de-al patrulea timp)

Săritura în înălțime
  • Mihai Donisan - 2.18 m (insuficient pentru calificarea în finală)
  • Alexandru Tufa - 2.13 m (insuficient pentru calificarea în finală)

joi, 9 august 2012

JO de la Londra: Cuplul Dumitrescu-Mihalachi, ultima speranță la o medalie, locul 7 în finala de dublu canoe. Vezi rezultatele tuturor românilor din ziua a treisprezecea!

Cu două zile înainte de finalul Jocurilor Olimpice, România are slabe șanse la o ultimă medalie olimpică. Ultima speranță, cuplul Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi, multiplu medaliat la mondiale și europene, a terminat doar pe locul 7 finala, fiind defavorizat de culoarul pe care a participat (1). Românii au terminat cu un timp modest la capătul celor 1.000 de metri (3:43.005).

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din a treisprezecea zi, la finalul căreia ocupăm locul 23 pe națiuni:

KAIAC-CANOE

  • România a mai fost reprezentată într-o finală azi, prin băieții de la kaiac 4, Traian Neagu, Toni Ioneticu, Ștefan Vasile și Petruș Gavrilă. Din păcate, românii s-au clasat pe ultimul loc la capătul cursei (2:58.223).
  • Irina Lauric și Iuliana Paleu au fost în finala B la kaiac dublu, dar au terminat tot pe ultimul loc (1:52.468).

ATLETISM

  • Mirela Lavric a alergat în semifinalele de la 800 metri, dar nu s-a putut clasa la finalul cursei pe un loc calificatoriu în finală. Românca a alergat în 2:00.4, într-o serie foarte puternică.
  • Esthera Petre a intrat în calificările la înălțime, dar cei 1,85 metri săriți nu au fost suficienți pentru o calificare în ultimul act.

miercuri, 8 august 2012

JO de la Londra: Mirela Lavric, prima atletă care se califică într-o semifinală la Londra. Vezi rezultatele tuturor românilor din ziua a douăsprezecea!

Cei mai mulți sportivi români ajunși la Londra sunt de la atletism (17), dar în ciuda acestui număr, riscăm pentru prima dată să nu avem calificat un atlet într-o finală (fără a pune la calcul maratonul, unde nu sunt necesare calificări). Până acum, doar Mirela Lavric a ajuns să se califice în semifinala de la 800 metri, putând să intre în finala probei. Românca a terminat pe locul 4 seria în care a participat, intrând per total cu al 11 timp în următoarea fază (2:01.65).

Mirela Lavric a fost campioană mondială la juniori.
Sursa foto: zimbio.com
Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din a douăsprezecea zi, la finalul căreia ocupăm locul 21 pe națiuni:

ATLETISM

O altă atletă care a făcut performanță în perioada junioratului, Bianca Perie, a intrat în calificări azi la ciocan. Din păcate, românca nu a intrat în finala de 12, aruncând doar 68,34 metri.

KAIAC-CANOE

Iosif Chirilă a terminat pe locul 3 finala B a probei de canoe simplu (3:59.730).

vineri, 3 august 2012

JO de la Londra: Băieții lui Covaliu au cucerit medaliile de argint la sabie. Vezi rezultatele tuturor românilor din ziua a șaptea!

Băieții antrenați de Mihai Covaliu au adus cea de-a șaptea medalie pentru România. Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Sireţeanu au pierdut finala în fața Coreei de Sud, cucerind argintul, după ce înainte trecuseră de China și de Rusia. În ultimul act, românii nu au putut face față asaltului asiatic, terminând concursul la 19 tușe în urma coreenilor.

Florin Zalomir (dreapta), în luptă cu unul dintre coreeni.
Sursa foto: london2012.com

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din a șaptea zi, la finalul căreia ocupăm locul 20 pe națiuni:

ATLETISM

  • Astăzi, a început și lupta pe medalii în cel mai iubit sport olimpic, atletismul. România a avut 4 prezențe deja pe stadionul olimpic. Nicoleta Grasu ne-a dat speranțe că va ajunge în finala concursului de aruncarea discului, dar într-un final s-a clasat pe locul 14 în urma calificărilor, fiind necesar să ocupe una din primele 12 poziții. Românca a aruncat discul la 61,86 metri, cea mai bună performanță a sa în acest sezon.
  • Bianca Răzor a terminat pe locul 5 în seria sa la 400 metri, nereușind calificarea în semifinalele probei. Românca are doar aproape 18 ani, fiind o experiență bună prezența la un eveniment sportiv într-atât de mare.
  • Andreea Ogrăzeanu s-a oprit și ea în serii, după ce s-a clasat pe locul 5 la 100 m în cursa la care a luat startul.
  • Cristina Bujin a luat startul în calificările la triplusalt. Din păcate, constănțeanca nu a avut nici o săritură valabilă, depășindu-le pe toate trei.


JUDO

Vlăduț Simionescu a partipat la categoria +100 kilograme. În primul tur, a trecut de Iurri Krakovetskii din Uzbekistan, dar în faza următoare a turneului olimpic a cedat în fața germanului Andreas Toelzer, multiplu medaliat la competiții mari.


HALTERE

Gabriel Sincrăian nu a putut ridica deloc la categoria sa, 85 kilograme, nemaicontând la Total și astfel neclasându-se pe nici un loc la final.

duminică, 15 iulie 2012

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori a ajuns la final! România nu a cucerit nici o medalie

Cei mai talentați atleți juniori ai lumii s-au luptat pentru medalii săptămâna aceasta la Barcelona. România nu a cucerit nici un trofeu, cea mai bună performanță a sportivilor care ne-au reprezentat fiind un loc 5, adus de Alina Rotaru, la lungime. Celelalte performanțe le-ați putut urmări integral în articolele trecute.

În ultima zi a campionatelor, Luminița Achim a ocupat locul 12 în final probei de 1.500 metri, cu un timp de 4:22.07. Astfel, la finalul celor șase zile, România a strâns 10 puncte în clasamentul realizat în urma pozițiilor ocupate din Top 8, ocupând locul 34 din 73. Statele Unite ale Americii conduc detașat în acest top, dar și-n cel pe medalii, unde apar cu 20, dintre care 9 de aur.

Felicitări tuturor sportivilor români!
Vă aștept și în perioada Jocurilor Olimpice de la Londra pe acest blog, pentru a urmări rezultatele tuturor românilor, indiferent de performanță! 

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori, Barcelona 2012 - Ziua 5

Penultima zi a Campionatelor Mondiale de Atletism pentru Juniori a fost una plină de finale. Într-una din ele, Bianca Lazăr Fazecas a aruncat ciocanul la 58,09 metri, ocupând locul 11.

Bianca Fazecas nu a intrat în finala de 8. Sursa foto: bihon.ro

O altă prezență românească a fost în seriile de calificări a probei de 4x400 metri feminin. Maria Loredana Cărășilă, Adelina Pastor, Roxana Ene și Bianca Răzor au terminat prima serie pe locul doi, cu 3:38.68, timp care le dădea dreptul să ajungă în finala probei. Fetele s-au clasat în urma reprezentantelor Statelor Unite ale Americii, dar atât ele, cât și americancele au fost într-un final descalificate. Am văzut cursa la televizor, dar, personal, nu am văzut nimic în neregulă la schimburi, iar momentan un anunț oficial nu a fost făcut cu privire la motivul descalificării. Oricum, la ora scrierii știrii, lista de start a finalei de mâine nu a fost făcută publică, fapt ce încă ne mai dă speranțe, dacă oficialii români au contestat decizia arbitrilor.
Vă aștept și în perioada Jocurilor Olimpice de la Londra pe acest blog, pentru a urmări rezultatele tuturor românilor, indiferent de performanță!

vineri, 13 iulie 2012

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori, Barcelona 2012 - Ziua 4

Încă o zi a trecut peste Campionatele Mondiale de Atletism pentru Juniori de la Barcelona, românii necucerind încă o medalie. Oricum, astăzi, româncele au ocupat cele mai bune poziții în finale: Alina Rotaru, locul 5, și Bianca Răzor, locul 6. Până acum, aveam un loc 7, la 5.000 m, și un loc 8, la 3.000 m obstacole. Remarc comportarea Biancăi în proba de 400 m, care, deși s-a clasat a șasea, a fost singura atletă din ultimul act de pe continentul european, un rezultat care promite mult.

Bianca Răzor va fi prezentă și la Olimpiada de la Londra. Sursa foto: prosport.ro

Iată rezultatele complete:

LA FETE


Înălțime:
  • Ligia Grozav - 1,79 m (locul 8 în grupa B de calificări)
100 m garduri:
  • Anamaria Nesteriuc - 14,03 sec (locul 6 în seria 6, cu record personal)
1.500 m:
  • Luminița Achim -  4:18.25 (locul 4 în seria 1, calificare în finala probei, cu record personal)
  • Iuliana Mădălina Leonte - 4:38.83 (locul 12 în seria 2)
Lungime:
  • Alina Rotaru -  6,52 m (locul 5 în finala probei)
400 m:
  • Bianca Răzor - 52,20 sec (locul 6 în finala probei, cu cea mai bună performanță a sezonului)


LA BĂIEȚI

800 m:
  • Valentin Voicu - 1:52.18 (locul 6, seria 4)
10.000 m marș:
  • Adrian Ionuț Dragomir - 44:22.19 (locul 27 în finala probei)
Vă aștept și în perioada Jocurilor Olimpice de la Londra pe acest blog, pentru a urmări rezultatele tuturor românilor, indiferent de performanță!

joi, 12 iulie 2012

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori, Barcelona 2012 - Ziua 3

La finalul celei de-a treia zi a Campionatelor Mondiale pentru atleții juniori, care se desfășoară la Barcelona, România a obținut trei calificări în ultimul act a trei probe și un loc 8 într-o finală. Remarcăm performanța atletei Alina Rotaru, care la lungime pornește cu prima șansă în finala probei.

Alina Rotaru poate aduce prima medalie pentru România. Sursa foto: prosport.ro

Iată rezultatele complete:

LA FETE

Lungime:
  • Alina Rotaru - 6,58 m (locul 1, grupa B, calificare în finala probei cu prima performanță)
Ciocan:
  • Roxana Perie -  56,18 m (locul 7, grupa A de calificări)
  • Bianca Lazăr Fazecas -  60,92 m (locul 4, grupa B, calificare în finala probei cu cea mai bună performanță a româncei de până acum)

3.000 m obstacole:
  • Adelina Elena Panaet -  10:19.34 (locul 8 în finala probei, cu cea mai bună performanță a sezonului)
400 m:
  • Adelina Pastor - 53,28 sec (locul 5 în prima semifinală, cu cea mai bună performanță a sezonului)
  • Bianca Răzor -  52,87 sec (locul 2 în cea de-a doua semifinală, calificare în finala probei)

LA BĂIEȚI

Suliță:
  • Raul Ștefan Rusu - 64,10 m (locul 17, grupa A de calificări)
Vă aștept și în perioada Jocurilor Olimpice de la Londra pe acest blog, pentru a urmări rezultatele tuturor românilor, indiferent de performanță! 

miercuri, 11 iulie 2012

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori, Barcelona 2012 - Ziua 1

Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori a debutat marți la Barcelona, România fiind reprezentată de 18 fete și 5 băieți. Pe parcursul celor șase zile de competiție, vă voi prezenta performanțele tuturor românilor.

Juniorii au ocazia să performeze pe stadionul olimpic

Iată rezultatele după prima zi:

LA FETE

3.000 m obstacole:
  • Dana Elena Loghin - 10:35.06 (locul 8, seria I)
  • Adelina Elena Panaet - 10:23.07 (locul 6, seria II, calificare în finală)

Greutate:
  • Andreea Huzum-Vitan - 13,68 m (locul 10, grupa B)

800 m:
  • Iuliana Madalina Leonte - 2:09.61 (locul 5, seria 5)

100 m:
  • Ana Maria Roșianu - 12.20 (locul 4, seria 5)

LA BĂIEȚI:

400 m:
  • Sorin Vătămanu - 46.99 (locul 4, seria 5, calificare în semifinale)
10.000 m:
  • Claudiu Costin Cimpoeru - 31:20.74 (locul 14 în finala probei cu Personal Best)   
Vă aștept și în perioada Jocurilor Olimpice de la Londra pe acest blog, pentru a urmări rezultatele tuturor românilor, indiferent de performanță! 

sâmbătă, 7 iulie 2012

Campionatul Național de Atletism 2012: sportivi puțini, scaune goale, organizare slabă. Vezi lista completă a campionilor!

Atleții români s-au luptat pentru 40 de titluri de campion național zilele acestea la București. La final, nici un alt sportiv nu a îndeplinit baremul de calificare la Jocurile Olimpice care vor debuta peste doar trei săptămâni. Astfel, atletismul românesc rămâne tot la cei 17 sportivi care vor face parte din delegația României la Londra, dintre care sper ca măcar unul să aducă o medalie acasă.

Impresia care mi-a lăsat-o acest „campionat” nu a fost foarte plăcută. Unele probe abia au strâns la start 3-4 participanți, iar multe rezultate au fost sub media europeană. Mai mult, pentru mine, a fost o peripeție să ajung la stadion. Porțile de la Dinamo erau ferecate și ne-a luat vreo cinci minute până am găsit „intrarea” potrivită. Oricum, nu am putut să ratez mirosul de mici de la o terasă care își desfășoară activitatea pe scările din fața stadionului.

Terasa din fața stadionului
De asemenea, crainicul de pe stadion nu a dovedit prea mult respect pentru atleți. Cel puțin în prima zi a campionatului, am luat parte la o scenă când acesta chema la premiere atleții într-un mod jalnic. „Haideți că și noi trebuie să ajungem acasă!”, spunea acesta. Înțeleg că graba e mare, dar nu am văzut așa ceva la competițiile de peste hotare care sunt trasmise live de către televiziuni și au un program strict.

Mai mult, în finalul reuniunii de seară din a doua zi, înainte de proba 4x400 metri masculin, am luat parte la ceva demn de istoria atletismului românesc, dar în sens rău. Ștafeta unui club sportiv a sosit pe stadion cu 2 minute înainte de start, fără să mai facă apelul, s-a schimbat direct pe teren, iar la final a ocupat un onorabil loc 4. Atleții veniseră direct de la Gara de Nord, după ce trenul a avut o întârziere de două ore. Sosiseră de la Caracal (nu este o glumă!). Mi se pare incredibil că acești tineri sunt puși în astfel de situații și nu le sunt asigurate niște condiții decente măcar în niște cămine de studenți unde se pot caza măcar cu o zi înainte de o astfel de competiție. Sunt umiliți din punctul meu de vedere și nu mă mai miră că de la marile competiții am ajuns să ne mulțumim cu un loc 5 ca fiind cea mai bună clasare a unui atlet român.

No comment
Acum, după toate aceste lucruri expuse, mă întreb de ce ar veni cineva să vadă o astfel de competiție? În tribune, erau în mare parte antrenori, sportivi și familiile lor, prea puțini pasionați de sport. Mi-aș fi dorit să fie mai multă lume. Încurajez participarea ca spectator la astfel de concursuri, deoarece cred că merită să fii parte dintr-un astfel de public care are ocazia să vadă campioni naționali care s-au remarcat și peste hotare precum Nicoleta Grasu, Ancuța Bobocel sau Angela Moroșanu, dar și să fie alături unor tineri care muncesc enorm și care cred că au nevoie să simtă că le sunt apreciate rezultatele.

Le mulțumesc tuturor atleților care își dedică viața sportului și se încăpățânează să se antreneze în condiții precare, pe bani puțini, fără sprijin de la autorități. Iar pentru asta, aș începe să fac acest lucru cu medaliații de la ediția campionatului din acest an. Vezi care sunt (am omis să pun diacritice, pentru a nu stâlci anumite nume):

LA FETE



100 m
  1 Ograzeanu, Andreea Luiza - 11.29 
  2 Morosanu, Angela - 11.54 
  3 Rosianu, Ana Maria - 11.74

200 m
  1 Morosanu, Angela  - 23.21  
  2 Ograzeanu, Andreea Luiza - 23.29  
  3 Panainte, Alina Andreea - 23.80

400 m
  1 Lavric, Elena Mirela  - 52.11       
  2 Belgyan, Sanda  - 52.47       
  3 Razor, Bianca Denisa  - 52.74

800 m
  1 Lavric, Elena Mirela - 2:01.93    
  2 Korozsi, Dorina Viorica - 2:03.43       
  3 Doaga, Ioana Raluca - 2:03.72

1.500 m
  1 Doaga, Ioana Raluca - 4:09.19       
  2 Birca, Roxana Elisabeta - 4:10.24       
  3 Pierdevara, Florina  - 4:15.36    

5.000 m
  1 Birca, Roxana Elisabeta - 15:45.10       
  2 Frumuz, Cristiana Alexandra - 16:43.53       
  3 Prundus, Mihaela Maria - 16:45.88 

10.000 m
  1 Prundus, Mihaela Maria - 35:40.40       
  2 Petrescu, Nicoleta Alina - 35:58.14       
  3 Maxim, Simona Raula  - 36:19.85    

100 m garduri
  1 Puiu, Beatrice  - 13.53   0.8      
  2 Nagy, Judit  - 13.64   0.8      
  3 Ionita, Anamaria  - 14.01   0.8   

400 m garduri
  1 Morosanu, Angela - 56.15       
  2 Belgyan, Sanda  - 58.72       
  3 Ionita, Anamaria  - 63.45    

3.000 m obstacole
  1 Bobocel, Ancuta  - 9:31.95       
  2 Panaet, Elena Adelina  - 10:30.15       
  3 Coman, Nicoleta Daniela  - 11:51.72

Înălțime
  1 Zarcan, Georgiana  - 1.85m       
  2 Stanciu, Daniela  - 1.80m

Prăjină
  1 Scurtu, Lavinia Gabriela   - 3.50m       
  2 Pistol, Ionela Denisa  - 3.30m       
  3 Antonenco, Ana Maria  - 3.10m

Lungime
  1 Deiac, Cornelia Ioana  - 6.54m 
  2 Sandu, Cristina Mihaela    - 6.40m  
  3 Halai, Erika Anett  - 6.18m

Triplusalt
  1 Bujin, Cristina Ioana  - 14.25m
  2 Michnea, Georgiana  - 13.37m  
  3 Halai, Erika Anett  - 13.11m

Disc
  1 Grasu, Lenuta Nicoleta  - 61.79m       
  2 Sorescu, Ileana Sanda  - 53.45m       
  3 Vartolomei, Ionela Roxana  - 48.00m    

Ciocan
  1 Perie, Bianca Florentina   - 69.14m       
  2 Baran, Oana Georgiana   - 58.95m       
  3 Lazar Fazecas, Bianca Mo   - 58.46m

Suliță
  1 Negoita, Maria Nicoleta  - 54.35m       
  2 Anghelescu, Nicoleta Mad   - 53.96m       
  3 Termure, Ana Mirela   - 51.32m    

Greutate
  1 Heltne, Anca Margareta  - 17.12m       
  2 Huzum-Vitan, Andreea  - 14.68m       
  3 Neata, Simona Elena - 14.60m  

4x100 m
  1 CSA Steaua Buc.  'A'   - 47.14       
  2 CS Farul C-ta  'A'  -  48.05       
  3 LPS Cluj Napoca  'A'   - 48.37 
  
4x400m
  1 CSA Steaua Buc.  'A'   -  3:36.50       
  2 CSU Craiova  'A'     -  3:43.44       
  3 LPS Cluj Napoca  'A'    -  3:44.11    

LA BĂIEȚI


100 m
  1 Cimpeanu, Marian Catalin  - 10.48    
  2 Geambazu, Iulian  - 10.63  
  3 Teofilescu, Doru Alexand  - 10.67  

200 m
  1 Cimpeanu, Marian Catalin - 21.21
  2 Teofilescu, Doru Alexand - 21.62
  3 Geambazu, Iulian - 21.64

400 m
 1 Vatamanu, Sorin Claudiu - 46.99
 2 Purcea, Florin Cristian - 47.44
 3 Nagy, Attila Csongor - 47.68

800 m
 1 Vorovenci, Cristian - 1:49.19
 2 Botezan, Raul Bogdan - 1:49.54
 3 Preda, George Daniel - 1:49.68

1.500 m
 1 Botezan, Raul Bogdan - 3:52.87
 2 Vorovenci, Cristian - 3:54.87
 3 Preda, George Daniel - 3:58.14

5.000 m
 1 Soare, Nicolae Alexandru - 14:43.21
 2 Busca, Marius Marian - 14:49.02
 3 Betej, Daniel Ionut - 14:49.55

10.000 m
 1 Soare, Nicolae Alexandru - 30:23.27
 2 David, Ionut - 31:46.56
 3 Stefana, Andrei Cristian - 31:57.02

110 m garduri
 1 Bananau, Cornel - 14.35
 2 Draghici, Florinel Sorin -14.40
 3 Vlaicu, Ionut - 14.45

400 m garduri
 1 Nagy, Attila Csongor - 51.19
 2 Tudorache, Gabriel - 52.43
 3 Tuca, Constantin Bogdan - 52.80

3.000 m obstacole
  1 Ghinea, Alexandru - 8:58.88
  2 Betej, Daniel Ionut - 9:06.89
  3 Corneschi, Ilie Alexandru - 9:21.29

Înălțime
  1 Donisan, Mihai - 2.27m
  2 Dumitrache, Marius - 2.27m
  3 Tufa, Alexandru Nicolae - 2.19m

Prăjină
  1 Popa, Bogdan - 4.60m
  2 Kecskes, Levente Zsolt - 4.50m
  3 Deliu, Andrei Razvan - 4.50m

Lungime
  1 Vasile, Adrian - 7.77m
  2 Sasca, Andrei Vlad - 7.46m
  3 Caciuriac, Sergiu Cosmin - 7.37m

Triplusalt
  1 Daianu, Adrian - 16.45m
  2 Baciu, Alexandru George - 16.35m
  3 Anghel, Marius Alin - 15.41m 2.2

Disc
  1 Ursu, Sergiu - 60.10m
  2 Grasu, Mihai Liviu - 58.84m
  3 Gag, Andrei Marius - 56.80m

Ciocan
  1 Alestar, Andrei - 68.80m
  2 Sorescu, Ion Cosmin - 66.83m
  3 Asmarandei, Florin Sebas - 57.76m

Suliță
  1 Bartha, Levente Andrei - 69.89m
  2 Neculau, George Adrian - 68.79m
  3 Craescu, Alexandru - 66.94m

Greutate
  1 Popa, Laurentiu Florin - 18.23m
  2 Gag, Andrei Marius - 17.18m
  3 Guset, George Claudiu - 16.50m

4x100 m
  1 CS Olimpia Buc. 'A' - 40.69
  2 CS Farul C-ta 'A' - 41.54
  3 CSM Onesti 'A' - 41.86

4x400m
  1 CSU Pitesti  'A'   - 3:13.94       
  2 CS Olimpia Buc.  'A' - 3:16.06       
  3 CS Farul C-ta  'A'  - 3:16.45   

miercuri, 4 iulie 2012

Ce sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra

104 sportivi români, însoțiți de 58 de oficiali, se vor deplasa la Jocurile Olimpice de la Londra, în perioada 27 iulie - 12 august. Port-drapelul la festivitatea deschiderii Olimpiadei va fi Horia Tecău, cel mai titrat tenisman român al momentului, care la ora scrierii acestui articol este în sferturile de finală de dublu masculin ale turneului de la Wimbledon.

Spre deosebire de acum patru ani, delegația numără cu doi sportivi mai mult și va trebui cel puțin să depășească bilanțul de la Beijing: 4 medalii de aur, 1 de argint, 3 de bronz. Șanse ar fi dacă avem în vedere echipa feminină de gimnastică și spadă, echipa masculină de sabie, canotoarele, canoiștii de la dublu, fetele de la judo, câțiva halterofili și atleți. Șanse au toți. Vor fi acolo și se vor lupta pentru un loc cât mai bun și chiar pentru o medalie.

Handbalista Valeria Beșe a fost port-drapelul de la Beijing


Referitor la componența delegației, în comparație cu cea de acum patru ani, putem observa că lipsește echipa feminină de handbal, un număr important de sportivi de la lupte libere și haltere. În rest, ne bucură participarea echipei masculină de polo, a mai multor jucătoare de tenis și a mai mulți sportivi la judo. Surpriza mai puțin plăcută ar fi că până acum, Marian Drăgulescu, care își propusese să cucerească o medalie la Londra, după ratarea de la Beijing, nu apare în lotul masculin de gimnastică. De asemenea, semnalez că în delegație nu este nici un psiholog, care cred că ar fi extrem de important în astfel de clipe alături de sportivi.

Iată componența întregii delegații (cu bold, aveți sportivi cu șanse - din punctul meu de vedere! - la medalii):

ATLETISM: 17 sportivi, 6 oficiali

Nicoleta Grasu, Claudia Nicoleta Ștef, Bianca Perie, Cristina Bujin, Esthera Petre, Lidia Șimon, Constantina Diță, Andreea Ogrăzeanu, Bianca Denisa Răzor, Mirela Lavric, Angela Moroșanu, Ancuța Bobocel, Elisabeta Bîrcă, Viorica Țigău, Cristina Casandra, Marius Iulian Cocioran și Viorel Marius Ionescu. Cel mai numeros lot va fi însoțit de un medic, Limona Adriana Camelia, un asistent medical, Constantin Dănicel, conducătorul Ion Buliga și trei antrenori care vor fi desemnați la următoarea ședință a Consiliului Federal al Federației Române de Atletism.

CANOTAJ: 15 sportivi, 2 rezerve, 5 oficiali

Grigoraș Cristina, Mironcic Eniko, Lupașcu Camelia, Cogianu Roxana Gabriela, Cojocariu Adelina Maria, Rotaru Ioana, Albu Nicoleta, Gidoiu Talida Teodora, Dorneanu Irina, Andrunache Georgeta, Susanu Viorica, Cozmiuc Marius Vasile, Palamariu Alexandru George, Pîrghie Cristi Ilie, Curuia Florin, rezervele Boghian Andreea Nicoleta și Strungaru Ionel, antrenorii Mircea Eugen Roman, Dimitrie Popescu și Marlena Zagoni, asistentul medical Anca Nemțoc și conducătorul Elisabeta Lipă.

POLO: 13 jucători și 4 oficiali

Stoenescu Dragoș Constantin, Radu Cosmin Alexandru, Negrean Tiberiu, Diaconu Nicolae Virgil, Iosep Andrei Ionuț, Bușilă Andrei Dan, Chioveanu Mihnea, Matei Guiman Alexandru Barabas, Goantă Dimitri, Georgescu Ramiro, Ghiban Alexandru Andrei, Kadar Kalman Janos și Drăgușin Mihai Eduard. Aceștia vor fi însoțiți de antrenorii Kovacs Istvan Lukacs și Cîmpianu Remus Ciprian, masorul Paizan Dumitru și de Anatolie Grințescu.
 

KAIAC-CANOE: 11 sportivi și  4 oficiali

Kaiacistele Irina Lauric, Iuliana Paleu, kaiaciștii Ionel Gavrilă, Ștefan Vasile, Toni Ioneticu, Traian Neagu, Ionuț Alexandru Mitrea și Bogdan Mada, și canoiștii Dumitrescu Lazăr Liviu Alexandru, Victor Mihalachi și Iosif Chirilă, plus antrenorii Igor Lipalit și Florin Scoică, asistentul - masor Elena Moreșanu și conducătorul Ioan Bârlădeanu.

GIMNASTICĂ: 10 gimnaști, 8 oficiali (lista poate suferi modificări)

Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Flavius Koczi, Ovidiu Buidoșo, Marius Berbecar, Cristian Bățagă și Vlad Cotuna, tehnicieni, Maria Bitang, Octavian Bellu, Lucian Sandu, Ioan Suciu și Vasile Vug, kinetoterapeutul Andreia Emilia Ianasi, medicul Cristian Gheorghe Stoiciu și oficialul echipei Elena Frîncu.

SCRIMĂ: 8 sportivi, 2 rezerve, 5 oficiali

Ana Maria Florentina Brânză, Anca Măroiu, Simona Cristina Gherman, Rareș Eugen Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Radu Horea Daraban, Pascu Bianca Alexandra, rezervele Loredana Dinu și Alexandru Siriteanu, tehnicienii Mihai Claudiu Covaliu, Dan Podeanu și Cornel Răzvan Milan, masorul Mircea Dan Lascăr și medicul Ion Mihai Nicolae.

JUDO: 6 sportivi, 3 oficiali

Alina Dumitru, Corina Căprioriu, Andreea Ștefania Chițu, Dan Gheorghe Fâșie, Vlăduț George Simionescu și Daniel Brata, antrenorii Florin Bercean și Emil Ioan Morar și medicul Mirela Gabriela Pop.

TENIS DE CÂMP: 6 sportivi, 3 oficiali

Irina Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Simona Halep, Horia Tecău și Adrian Ungur, antrenorii Sever Dron și Ciprian Porumb, dar și kinetoterapeutul Gelu Cosma.

HALTERE: 4 sportivi, 3 oficiali
Roxana Cocoș, Răzvan Martin, Gabriel Sincrăian și Florin Ionuț Croitoru, antrenorii Petre Becheru și Nicolae Nițu și kinetoterapeutul Aurica Vâlceanu.

NATAȚIE: 4 sportivi și 2 oficiali

Camelia Potec, Norbert Trandafir, Dragos Agache și Alexandru Coci, care vor fi insoțiți de antrenorii Lucas Philippe Jean Pierre și Ovidiu Galeru.

TENIS DE MASĂ: 3 sportivi, 2 oficiali

Elisabeta Samara, Daniela Dodean și Adrian Crișan, antrenorul Viorel Filimon și conducătorul Cristinel Romanescu.

TIR: 2 sportivi, 2 antrenori

Lucia Liliana Mihalache și Alin George Moldoveanu, însoțiți de antrenorii Attila Iosif Ciorbă și Sorin Babii.

LUPTE: 2 sportivi, 3 oficiali

Alin Ciurariu Alexuc și Daniel Rareș Chintoan, care vor fi însoțiți de Petrică Cărare, respectiv Nicolae Ghiță și medicul Nicolae Ploeșteanu.

BOX: 2 pugiliști și 2 antrenori

Andrei Bogdan Juratoni și Mihaela Lăcătuș vor fi însoțiți de antrenorii lor, Gheorghe Napoleon Bonaparte, respectiv Adrian Lăcătuș.

CICLISM: 1 sportiv, 1 antrenor

Andrei Nechita, care va merge cu Radu Selejan.

Mult succes!

marți, 27 iulie 2010

Campionatul European de Atletism - Ziua 1

În perioada 27 iulie - 1 august, la Barcelona, au loc Campionatele Europene de Atletism. După ce Nadal a câştigat la tenis Wimbledonul, Spania a câştigat campionatul mondial la fotbal, iar Contador a cucerit pentru a treia oară Turul Franţei, atleţii spanioli sunt pe "teren" propriu la aceste campionante, fiind în centrul atenţiei Europei. Timp de şase zile, eu vă voi aduce în centrul atenţiei rezultatele delegaţiei României, care numără 33 de sportivi, având ca obiectiv cucerirea a una-două medalii.

Ziua 1

  • Cătălin Cîmpeanu, locul 4 în seria 1 pentru 400 m, PB 46.17 - S-a calificat în semifinalele probei
  • Silviu Casandra, locul 15, 20 km marş,1.24.51
  • Angela Moroşanu, locul 1, seria 1 pentru 400 m garduri, 55.11 - S-a calificat în semifinalele probei cu cel de-al treilea rezultat
  • Cornelia Deiac, locul 19, calificări lungime, 6.46
  • Viorica Ţigău, locul 23, calificări lungime, 6.21
  • Nicoleta Grasu, locul 1, aruncarea discului, 62.10 m - S-a calificat cu cel mai bun rezultat în finala probei
  • Felicia Ţilea Moldova, locul 8, grupa A de calificări aruncarea suliţei, 46.51
  • Maria Negoiţă, locul 9, grupa B de calificări aruncarea suliţei, 55.68
  • Mihai Donisan, locul 10, grupa A de calificări săritura în înălţime, 2.19
  • Marius Ionesc, locul 21, finala de 10.000 m, 30.21.76

Felicitări pentru rezultate!

Mâine, intră în concurs: Bianca Perie, aruncarea ciocanului; Andreea Ogrăzeanu, 100m; Ancuţa Bobocel, 3.000m obstacole; Cristian Vorovenci, 800m; Atilla Nagy, 400m garduri; Nicoleta Grasu, finală disc; Angela Moroşanu, semifinală 400m garduri.

Mult succes!

joi, 21 august 2008

JO BEIJING: ZIUA A TREISPREZECEA -locul 15 pe naţiuni

ATLETISM

Vicecampion la Triplu Salt, la Atena, Marian Oprea s-a clasat la finalul probei, pe poziţia a 5-a. După multiple accidentă, în sezonul preolimpic, Marian a sărit din prima 17,22 m. Câştigătorul probei a fost portughezul Nelson Evora, care şi-a făcut un SB, cu 17,67.

La aproape 41 de ani, Felicia Moldovan-Ţilea s-a clasat, în finala de Suliţă, pe locul 12, cu o performanţă de 53,94 m. Aurul l-a luat Spotakova Barbora, aruncând 71,42 m, nou record european.

Ana Maria Groza a terminat proba de 20 km Marş, programată azi de dimineaţă, pe locul 24, din 48 de participante. Condiţiile meteorologice au fost extrem de vitrege, dat fiind că a louat pe tot parcursul cursei. Rusia, prin Olga Kaniskina, a câştigat şi la feminin, cu timpul de 1 oră, 26 min, 31 sec, nou record olimpic, în timp ce românca a terminat într-o oră, 32 min, 16 sec.

CANOE

Florin Mironcic s-a calificat şi în finala probei de canoe simplu, 500 m , după ce a terminat al doilea, în semifinale, cu timpul de 1:51:535.

Echpajul de dublu la canoe pe distanţa de 500 m, Iosif Chirilă şi Andrei Cuculici, s-a califcat în finala probei, după ce au câştigat semifinala, cu timpul de 1:42:545.

HANDBAL FEMININ

Se pare că nici acum nu ne-am revenit după înfrângerea cu Ungaria. În lupta pentru locurile 5-8, România a fost învinsă de Franţa, scor 36:34. Exact ca în sferturile, de la mondialele din Franţa, a trebuit să jucăm 4 reprize de prelungire, dar soarta nu a mai fost în favoarea noastră. Astfel, urmează a juca cu Suedia, pentru locurile 7-8.

TENIS DE MASĂ


În turul 3, la Individual, Adrian Crişan a pierdut în faţa numărului 11 mondial, germanul Ovtcharov Dimitrij. După o partidă destul de grea pentru amândoi, care a durat 1 oră, germanul l-a învins cu 4:3, ceea ce demonstrează că Adrian a luptat pentru şansa sa.

LUPTE LIBERE

La categoria de 120 kg, Chintoan Rareş Daniel a fost învins de cubanezul Rodriguez Disney, în optimile probei, cu un punctej de 3:0.

marți, 19 august 2008

JO BEIJING: ZIUA A UNSPREZECEA- locul 13 pe naţiuni

ATLETISM

Felicia Moldovan s-a calificat în finala probei de Suliţă, cu cea de-a zecea performanţă, măsurând 60,81 m, din cea de-a treia aruncare.

Tot la Suliţă, Monica Stoian a terminat calificările pe locul 40 din 54 de participante. Aruncarea de 54,56 m a fost insuficientă pentru intrarea în finala de 12.

Vicecampioana olimpică la 400m Garduri, la Atena, Ionela Târlea, nu s-a refăcut după multiplele accidentări şi a participat doar la 200 m plat. În primul tur, a terminat cu 23:24, pe locul 4, în seria 4, şi a trecut în următorul tur. În cel de-al doilea, s-a clasat pe locul 5, în seria sa, cu 23:22, ratând calificarea în semifinale.

Viorica Ţigău nu s-a calificat în finala probei de Lungime, terminând pe locul 23 din 42 de concurente, cu 6,44 m.

BOX

Singura şansă rămasă la medalie pentru box, Georgian Popescu, la categoria 60 kg, a ratat calificarea în semifinale. În sferturi, Georgian s-a confruntat cu Ugas Yordenis, din Cuba, fost campion mondial. Ugas a învins la puncte, cu scorul de 11-7. Ploieşteanul Popescu se calificase cu ultima şansă la Olimpiadă, dar a terminat în primii 8.

CANOE

La canoe simplu, 500 m, Florin Mironcic a terminat seria sa pe locul 2, cu timpul de 1:48:608, calificându-se în semifinalele probei.

Chirilă Iosif şi Andrei Cuculici au terminat seria 2, la canoe dublu, 500m, pe locul 4, cu 1:42:306, urmând a participa în semifinalele probei.

GIMNASTICA

Ultima finală pe aparate cu participare românească a fost la Bârnă. Reprezentanta României a fost Gabriela Drăgoi, o mare speranţă pentru JO Londra, a terminat concursul pe locul 5, cu o notă de 15,625. Câştigătoarea probei a fost americanca Shawn Johnson, cu 16,225.

HANDBAL FEMININ

Şi, după ziua de azi, putem observa că jucătorii români cotaţi cu cele mai mari şanse la medalie, clachează în momentele cheie ale competiţiei. După Nicoleta Grasu şi Marian Drăgulescu, naţionala lui Tadici ratează calificarea în semifinale, chiar în faţa reprezentativei Ungariei. Astfel, singurul sport de echipă calificat la Olimpiadă spulberă visurile tuturor românilor, urmând ca România să se lupte pentru poziţiile 5-8. Scorul final România-Ungaria a fost de 30:34, dar, în realitate, alta a fost diferenţa.

TENIS DE MASĂ

Elizabeta Samara
a trecut de primul tur la Individual, de congoleza de origine chineză, Yang Fen, cu scorul de 4:1, în 23 de min. În cel de-al doilea tur, Elizabeta a ratat accederea mai departe, după ce a fost învinsă de bielorusa Pavlovich Viktoria, cu scorul 4:1. Dacă trecea de Pavlovich, Elizabeta urma a juca împotriva numărului 1 mondial, chinezoaica Zhang Yining.

LUPTE LIBERE

Toarcă Petru a ratat calificarea în sferturile de finală la categoria 55 kg. Românul a fost învins de georgianul Besarion Gochashvili, cu 5:0.

luni, 18 august 2008

JO BEIJING: ZIUA A ZECEA- locul 12 pe naţiuni


RATARE DUPĂ RATARE

Ziua cu numărul 10 a fost una cu mare ghinion pentru delegaţia României. 5 români calificaţi în finale, dintre care 2 cu mare şanse la medalia de aur, nu au avut prestaţiile la care ne aşteptam. Eşecul reprezintă cel mai bine ziua 10.

GIMNASTICA

Primul reprezentant al României intrat, azi, într-o finală, Robert Stănescu a terminat pe locul 7 la Inele. Pe locul 1, a fost chinezul Chen Yibing, cu 16,600 pct, iar Robert a terminat cu 15,825 puncte.

Steliana Nistor s-a clasat în finala de 8, la Paralele, pe locul 7., cu 15,575 puncte. China a fost, din nou, cea care a luat aurul, prin He Kexin, cu 16,725 puncte.

Cea mai mare tristeţe a fost la Sărituri, unde, parcă am revăzut finala de la Atena, când Marian Drăgulescu a ratat cea de-a doua săritură. După o săritură cu plecare din 7 şi notată cu 16,800, Marian a ratat-o pe cea de-a doua. Nota finală a fost 16,225, insuficient pentru podium, terminând pe locul 4. În întregul palmares al lui Marian lipsea o medalie de aur olimpică, şi se pare că Beijing a fost ultima şansă, doar dacă nu face vreo surpriză peste 4 ani.

Tot la sărituri, probă pe care am dominat-o în calificări şi-n finala pe echipe, Flavius Koczi a ratat prima săritură. Astfel, Flavius a terminat pe locul 7, cu un punctaj de 15,925. Proba a fost revendicată de „veteranul” polonez, Leszek Blanik, campion mondial en-titre.

ATLETISM

Nicoleta Grasu a avut o prestaţie dezastruoasă în comparaţie cu aşteptările noastre. Cu 58,63 m, Nicoleta nu a putut continua finala de 8. Astfel, Nicoleta, favorita nr. 1, a ratat ultima şansă pentru o medalie olimpică. Se pare că şi pentru ea s-a reediat finala de la Sydney, când era favorita nr.2, dar nu a putut măcar să se califice în finală. Problema principală a Nicoletei a fost, cu siguranţă, de ordin psihologic, dat fiind că performanţa câştigătoarei de 64,72 m îi era la îndemână.

În semifinalele probei de 400 m Garduri, Angela Moroşanu a ratat calificarea în finala probei. Angela a terminat pe locul8 semifinala, cu timpul de

Marian Oprea s-a calificat în finala probei de Triplu Salt, cu ce-a de-a 8-a performanţă, 17,17 m.

Junioara Bianca Perie nu s-a calificat în finala probei de Aruncarea Ciocanului, dar a făcut o figură frumoasă. Cu 68,21 m, Bianca a terminat pe locul 18 din 50 de particip-ante, la doar 18 ani. Bianca este o mare speranţă pentru atletismul românesc, dat fiind că este dublă campioană mondială de junioare.

CANOE

La canoe simplu, pe distanţa de 1000 m, Florin Mironcic a terminat pe locul 2, seria, calificându-se în semifinalele probei.

În proba de canoe dublu, la 1000 m, Popa Constantin şi Flocea Niculae au terminat seria pe locul 2, calificându-se în finala probei.

duminică, 17 august 2008

AUR DE LUX



CONSTANTINA TOMESCU-LOCUL 1 LA MARATON

Proba probelor, cea ma lungă şi grea, se pare că a fost una destul de simplă pentru maratonista Constantina Diţă Tomescu. Aceasta a terminat cursa cu timpul excepţional de 2 ore, 26 min, 44 sec, ţinând cont de condiţiile vitrege atmosferice de la Beijing. Cu un curaj drept de urmat, Constantina a luat iniţiativa de a se detaşa de plutonul fruntaş, conducând aproape ultimii 22 de km pe cont propriu.

Proba de 42km, 195m, numită şi „regina atletismului”, a adus un capital de imagine major, atât pentru Constantina, cât şi pentru sportul românesc. Constantina s-a întrecut ce cele mai puternice maratoniste la ora actuală, care sunt cu mult mai tinere. La 38 de ani, românca a terminat cu un SB, în faţa lui Catherine Ndereba din Kenia (2 ore, 27 min, 6 sec), dublă campioană mondială, şi a chinezoaicei Zhou Chunxiu (2 ore, 27 min, 7 sec).

Constantina are un palmares de invidiat, la care se adaugă titlul olimpic, al 11-lea pentru atletismul românesc. În 2005, la Helsinki, a câştigat medalia de bronz la campionatul mondial, iar la Edmonton a luat locul1 la semimaraton în 2005.




FELICITĂRI, CONSTANTINA!

JO BEIJING:ZIUA A NOUA-locul 12 pe naţiuni

ATLETISM

AUR LA MARATON PENTRU CONSTANTINA Diţă Tomescu

Proba de maraton a fost una dominată de sportivele românce. Pe lângă aurul Constantinei, Lidia Elena Şimon a terminat cursa pe locul 8, cu timpul de 2 ore, 27 min, 51 sec, iar Luminiţa Talpoş pe poziţia a 18-a, cu timpul de 2 ore, 31 min, 41 sec. Ca echipă, România ar fi pe locul 2 în urma Keniei.

Lidia Şimon este cunoscută pentru performanţele sale la Olimpiada de la Sydney, unde a luat Arginrul, dar şi pentru cele victoriile de la Osaka (de 3 ori), Edmonton, Sevillia.

Luminiţa Talpoş a câştigat de două ori maratonul de la Viena, a terminat pe 4 la Dubai şi pe 6 la Osaka.

CANOTAJ

ECHIPAJUL DE 8+1 ARE MEDALIA DE BRONZ


HANDBAL FEMININ

Echipa României a terminat partida cu Norvegia la diferenţă de un punct, în defavoarea alor noastre. Scorul final a fost 24-23. Diferenţa aceasta poziţionează Norvegia, în capul Grupei A, România fiind pe locul 2. În sferturi, România va întâlni echipa Ungariei.

sâmbătă, 16 august 2008

NOU RECORD MONDIAL LA 100 M

9,69 sec.

Ziua a opta ne-a adus un record mondial la 100 m, făcut într-o manieră incredibil de extraordinară de jamaicanul Usain Bolt, în vârstă de 22 de ani. Usain, în finala probei, a terminat cu timpul senzaţional de 9,69 sec, devansându-i detaşat pe urmăritori.

Locurile 2 şi 3 au fost revendicate de către Thompson Richard din Trinidad & Tobago (9,89sec) , respectiv Dix Walter din USA (9,91sec). Perdanţii probei au fost Tyson Gay, care nici nu s-a calificat în finala probei, cât şi compatriotul şi prietenul lui Usain, Asafa Powell, care aterminat pe locul 5 finala de 8.

Spectacolul finalei a fost întreţinut de finish-ul jamaicanului, care pe ultimii 25 de m, i-a alergat fără să se mai ajute de braţe. După probă, Bolt a făcut turul stadionului „cuib” într-un mod cu totul inedit. Acesta s-a descălţat, arătându-şi încălţările aurite, purtând steagul verde-galben-negru, dansând.

Usain Bolt este favorit şi la 200 m, unde va face show, cu siguranţă.