Se afișează postările cu eticheta ancuta bobocel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ancuta bobocel. Afișați toate postările

duminică, 3 martie 2013

Campionatul European de Atletism în Sală de la Göteborg: România s-a clasat pe locul 26 din 47 de țări. Vezi rezultatele tuturor românilor din ultima zi!

Campionatele Europene de Atletism în Sală (Indoor), care s-au ținut zilele acestea la Göteborg, au ajuns la final. România nu și-a putut îndeplini obiectivul, necucerind vreo medalie și mulțumindu-ne doar cu două locuri 7 (la lungime și greutate, ambele la fete).

Probabil mulți ar spune că am avut ghinion că Marian Oprea nu a mai luat startul la triplusalt sau că Angela Moroșanu a fost descalificată pe nedrept. După ce m-am uitat mai atent la rezultate, eu am constatat totuși că mulți dintre atleții noștri nu și-au atins cel puțin performanțele pe care le-au reușit în țară. O parte dintre ei, dacă ar fi reușit asta, ar fi fost în multe finale și chiar medaliați! Probabil prezența la o competiție mare și presiunea pe umerii lor de a îndeplini un obiectiv au cauzat eșecul de acum.

Personal, aduc în atenție din nou nevoia unui psiholog la orice lot, la orice disciplină sportivă. De exemplu, în cazul de față, cred că atleții noștri încă au o problemă să înțeleagă că prezența la un campionat național, unde aparent nu prea au concurență și nici presiune și astfel reușesc performanțe decente, ar trebui să fie asemănătoare chiar și cu una la un campionat european/mondial sau la JO, chiar dacă federația preferă să-și stabilească obiective ușor nerealiste.

Sunt curios ce va urma pentru atletismul românesc în viitor. Teoretic, avem câțiva atleți tineri cu potențial, care au dovedit la juniori și tineret, dar momentan le este greu să se acomodeze la seniorat. Oricum, multă baftă tuturor!

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din ultima zi de concurs:

LA FETE

Aruncarea greutății:
  • Anca Heltne - 17.64 m (locul 7 în finala probei)

3.000 de metri:
  • Roxana Bârcă - 9.10.51 min (locul 9 în finala probei)
  • Ancuța Bobocel - 9.18.37 min (locul 11 în finala probei)

sâmbătă, 2 martie 2013

Campionatul European de Atletism în Sală de la Göteborg: Bârcă și Bobocel au intrat în finala probei de 3.000 de metri. Vezi rezultatele tuturor românilor din a doua zi!

7 atleți români au intrat dimineața aceasta în lupta pentru ocuparea unui loc într-o finală la Campionatele Europene de Atletism în Sală (Indoor), care se țin zilele acestea la Göteborg, dintre care merg mai departe doar trei.

În sesiunea de seară, am avut trei prezențe românești, dintre care una într-o finală, la capătul căreia s-a clasat pe locul 7. Este vorba despre Cornelia Deiac care până acum a obținut cea mai bună clasare pentru România, în proba de lungime, cu 6.52 metri.

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din cea de-a doua zi:

LA FETE

400 metri:
  • Angela Moroșanu a fost descalificată, chiar dacă a terminat pe primul loc (cu 52.07 sec) semifinala în care a participat. Angelei i s-a reproşat faptul că la intrarea pe ultimii 200 de metri, când toate concurentele se duc spre primul culoar, i-ar fi tăiat calea rusoaicei Xenia Ustalova, care s-a împiedicat, a căzut şi n-a mai terminat cursa, scrie ProSport.

Săritura în înălțime:
  • Daniela Stanciu - 1.85 m (insuficient pentru a merge mai departe)
  • Esthera Petre - 1.80 m (insuficient pentru a merge mai departe)

3.000 metri:
  • Roxana Bârcă - 9.09.09 (locul 6 în seria sa, cu un timp suficient pentru a merge în finala probei)
  • Ancuța Bobocel - 9.09.22 (locul 5 în seria sa, cu un timp suficient pentru a merge în finala probei)

Aruncarea greutății:
  • Anca Heltne - 17.75 m (calificată în finala probei, de pe locul 7)

LA BĂIEȚI

60 metri:
  • Cătălin Cîmpeanu - 6.66 sec (a ratat la mustață calificarea în finala probei)
Lungime:
  • Valentin Toboc - 7.33 m (insuficient pentru calificarea în finală)

1.500 metri:
  • Ioan Zaizan - 3.45.46 (locul 4 în seria lui, insuficient pentru a merge mai departe)

sâmbătă, 4 august 2012

JO de la Londra: Fetele de aur de la spadă s-au clasat pe locul 6 în concursul pe echipe. Vezi rezultatele tuturor românilor din ziua a opta!

Fetele de la spadă, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Gherman și Loredana Dinu, au căzut pradă emoțiilor și nu au putut să-și apere statutul de mari favorite la câștigarea aurului pe echipe. Româncele au pierdut încă din sferturi lupta pentru medalii, în fața coreencelor (38-45), clasându-se într-un final pe locul 6, după ce le-au învins pe italience, dar au pierdut în fața germancelor. Fetele noastre sunt de aur pentru noi și trebuie să le recunoaștem valoarea chiar și după ziua de azi și să le fim alături în continuare, pentru că sigur ne vor face fericiți cu alte ocazii.

Iată rezultatele complete ale tuturor românilor din a opta zi, la finalul căreia ocupăm locul 20 pe națiuni:

ATLETISM

  • Am sperat că Ancuța Bobocel va aduce prima prezență românească într-o finală pe stadionul olimpic. Românca avea un rezultat bun al sezonului, care îi dădea dreptul să alerge în ultimul act la 3.000 metri obstacole, dar aceasta s-a clasat pe locul 6 în seria sa (9:31.06), neputând să intre în ultimele 15 poziții calificatorii. 
  • Această probă a făcut-o și Cristina Casandra care a terminat pe locul 13 seria sa (9:58.83).

POLO

Băieții lui Istvan Kovacs au pierdut și meciul contra Muntenegrului (8-12). Astfel, șansele românilor de a merge mai departe sunt foarte mici, mai având un meci contra Serbiei.

CANOTAJ

Băieții de la 4 rame, Vasile Cozmiuc, George Palamariu, Ilie Pîrghie și Florin Curuea, au terminat pe ultimul loc finala B a probei (6:16.20).