18 APRILIE 1989 - 2009

DECI, 20....

WOW!!!! E trecut de ora 12. Asta înseamnă că am 20. 20 de ani. Nu-mi vine să cred. Toată ziua m-am gândit la postul de pe 18, dar n-am ajuns la nici un rezultat, de aceea s-ar putea să nu am coerenţă în exprimare. Nu vreau să mă justific, dar nu ştiu de ce nu mă simt bine. Tu cum ai fost la 20 de ani? Chiar trebuia ziua asta de 18 să fie în „ajunul” Paştelui? Sunt furios pe Învierea Domnului, care oricum nu pot s-o petrec aşa cum aş dori. Dar, simt că mă copleşesc două astfel de zile. Ziua mea şi Învierea Domnului. Oare o fi un semn? O noua înviere?: )) DOIUL de la noua vârstă îmi va influenţa cumva viaţa? (De ce pun atâtea întrebări? De ce nu-mi pot răspunde?) Poate da, poate nu. Asta voi vedea pe parcurs dacă voi mai fi conştient să văd. Sper să nu devin ignorant.

Nu ştiu de ce, dar simt nevoia să mulţumesc. O s-o fac, dar fără să nominalizez. Cine se simte, să se simtă. Mulţumesc ţie pentru telefon. Mulţumesc ţie pentru cântec. Mulţumesc ţie pentru că m-ai făcut. Mulţumesc ţie pentru că eşti alături de mine. Mulţumesc ţie pentru energie. Mulţumesc ţie pentru că m-ai crescut. Mulţumesc ţie că m-ai lăsat să fiu eu. Mulţumesc ţie că mă respecţi. Mulţumesc ţie că mă ierţi. Mulţumesc ţie că râzi. Mulţumesc ţie că m-ai învăţat. Mulţumesc ţie pentru ceea ce eşti. Mulţumesc…

La mulţi ani, mie, trăiţi cu intesitate la maxim!

Campionatul European de Haltere Bucuresti

FORŢĂ ŞI DETERMINARE


Sala Polivalentă a găzduit la Bucureşti un alt eveniment sportiv de mare anvergură- Campionatul European de Haltere pentru Seniori. După România Masters 2008, sala de 6000 de locuri a făcut loc celor 500 de oaspeţi (sportivi, oficiali, reprezentanţi ai federaţiei europene de specialitate) din cele 42 de state europene. Transmis în direct de Eurosport, spectacolul sportiv s-a desfăşurat de-a lungul unei săptămâni, 5-12 aprilie.

România a aliniat la startul competiţiei 15 halterofili, 8 băieţi şi 7 fete. Medaliile câştigate acasă de români au fost în număr de 2. Deşi sub aşteptările federaţiei, acestea au fost savurate pe deplin de către public, destul de numeros pentru un sport nepopular în rândul audienţei. Prima zi a adus prima medalie. Roxana Cocoş a câştigat medalia de bronz la categoria 58 de kilograme, stilul aruncat. Pentru băieţi, la stilul smuls, categoria 69 de kilograme, Ninel Miculescu a cucerit argintul, îmbogățindu-şi palmaresul. Atât Roxana, cât şi Ninel, au păşit trişti pe podiumul de premiere, dorindu-şi rezultate mai bune. Personal, le urez felicitări!

Nivelul competiţiei a fost unul ridicat dat de participarea a unor sportivi cu un palmares de nivel mondial. Printre cei mai cunoscuţi s-au numărat Naim Suleymanoglu, cu trei titluri olimpice şi Ordinul Olimpic al Comitetului Internaţional Olimpic şi Vasili Alexeev, cel care a doborât 80 de ori recorduri mondiale şi este dublu campion olimpic şi de şase ori campion mondial.

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a precizat că acest Campionat este o bună oportunitate de imagine pentru România pe plan internaţional. Mai mult tinerii vor avea posibilitatea să vadă gratis o competiţie pe viu, fiind stimulaţi să vină la sală pentru a se dedica sportului.

Federaţia nu se opreşte aici anul acesta, organizând Campionatul Mondial de Juniori în iunie, tot la Sala Polivalentă.

Australia 2009

Alin Totorean învinge moartea la antipozi

„Australia 2009”, prima expediţie românească solitară pe jos de la antipozi, este ultima cucerire a lui Alin Totorean. La conferinţa susţinută la întoarcerea pe pământurile natale, Alin a trecut în revistă parcursul pe care l-a străbătut la începutul acestui an.

O încăpere a Institului de Geografie al Academiei Române, vădit marcată de trecerea timpului, este punctul de atracţie pentru cei veniţi. Vitrina plină de cărţi scrise de geograful Simion Mehedinţi contrastează cu plasma pe care vor rula fotografii din expediţia românului. Tradiţie versus tehnologie. Pe ecranul proiectat apare o fereastră care anunţă apariţia unui virus „Cal Troian”. Pe Alin nimic nu-l mai sperie şi reacţionează prin apăsarea tastei „Delete”. Mai sunt 10 minute şi ne delectăm cu hărţile României de pe pereţii camerei.

Alin îşi preia locul de protagonist al conferinţei, aşteptând pe restul să se aşeze. Parcă este gata de o nouă expediţie. Cu un tricou pe care sunt amintiţi sponsorii si susţinătorii săi (n.r. Terra Magazin, RAI Asigurări, Gano Excel, Ciel Voyages, WildTrack ), Alin emană o atitudine de învingător. Uşor slăbit, bronzat- dovezi ale continentului australian.

„Un singuratic, un exploator”

„Alin este fotoreporterul special al revistei Terra”, ne dezvăluie Ionut Popa, redactorul şef al publicaţiei amintite de acesta. „Un singuratic, un exploator care merge cu kilograme in spate”, care preferă destinaţii puţin cunoscute şi „bătute pe jos”. Acesta este Alin Totorean, văzut de colegul său. Cuvântul îl preia Monica Dumitraşcu, şeful secţiei de Geomorfologie al Institului, care îi urează bun venit lui Alin.

Un reprezentant al firmei de asigurări medicale pentru călătorii în străinătate se remarcă printr-un discurs citit cu emoţii şi un costum formal „Ne bucurăm că am putut fi de mare ajutor lui Alin”, ne împărtăşeşte. Îşi prezintă oferta companiei pe care o reprezintă, toată lumea este mulţumită, momentul publicitar trece. Acum este rândul adevăratului EROU.

Memorii demne de o carte

A ales Australia pentru că a dorit să parcurgă cât mai multe forme de relief: deşert, mlaştină, munţi, platou stâncos, etc. Prima parte a „Expediţiei Terra Magazin- Australia 2009” s-a consumat între Uluru (muntele sacru al aborigenilor) şi Mount Zeil. Întreg parcursul ne este arătat pe harta personală proiectată pe un ecran care nu permite înţelegerea clară a formelor de relief. Alin se amuză de faptul ăsta, dar face efortul de a suplini prin cuvinte problema.

Totul era gândit şi pregătit cu mult înainte de start, dar natura s-a dovedit imprevizibilă. Alin a prins sezonul cel mai secetos din ultimii ani, iar toate calculele i-au fost date peste cap. La mijlocul a întâmpinat serioase probleme. Nu mâncase de 3-4 zile. „Presa australiană a interpretat greşit. Nu m-au întrebat nimic”, ne spune indignat. „Nu deshidratarea a fost problema, ci alimentaţia”, ne explică.

Salvat din ghearele aspre ale deşertului sudic, presa australiană l-a acuzat că s-a rătăcit cu GPS-ul în mână. „Nici n-ai cum să te rătăceşti, doar dacă stai cu capul în nisip”, contraargumentează Alin. Sala se amuză şi simte ironia fotoreporterului. „Slăbisem 7 kilograme, iar pielea rămânea ca tabla”, se descrie Alin după prima jumătate de expediţie.

Revenirea

Mânat de dorinţa de a-şi duce până la capăt visul, Alin alege să se întoarcă în cursa spre Nordul continentului. Cu bagajul plin de provizii (lapte praf, supă la plic, cereale) îşi continuă „aventura cu canguri”. „Tot timpul am avut un rucsac în faţă, unul în spate şi geanta foto pe umăr”, ne împărtăşeşte Alin, un om care nu-i dai mai mult de 65 de kilograme, având o înălţime medie

În nordul Australiei a găsit o vegetaţie schimbată, umezeală în aer, dat fiind că era sezonul ploios. Întrebat de o tânără jurnalistă cu un reportofon în mână de canguri, Alin răspunde: „Fotografii cu canguri am puţine. Dacă vreţi vă desenez unul, că mi s-au întipărit pe retina”. Din nou, „singuraticul” îşi dovedeşte umorul, care este înţeles până şi de bătrânul cu baston din capătul sălii care urmăreşte cu maximum de atenţie cele întâmplate.

Katherine-Kakadu a reprezentat ultimul reper pe harta lui Alin. Frica de aborigeni şi de şerpi nu a fost fructificată până la final, dar totuşi are amintiri. Într-o benzinărie a găsit un afiş informativ pe care scria că în zonă se găsesc 59 de specii de şerpi, dintre care „numai 14 sunt mortali pentru om”. Pe aborigeni ni descrie ca având „probleme cu băutura” şi că trăiesc din ajutoarele de la stat.

„M-am obişnuit singur”

Viaţa de expeditor înseamnă multe sacrificii, ne spune. „Trebuie să renunţi la viaţa de familie”. Pregătirea efectivă pentru 3 luni de expediţie presupune documentarea nu foarte detaliată, pregătirea traseului şi antrenamentul mintal. „M-am obişnuit singur”, se explică, deşi îşi răspunde singur că este mai riscant. Privind în perspectivă la ce va urma, Alin Totorean încheie prin umorul care îl caracterizează. ”In deşert m-am cam încins, prefer să aleg altă destinaţie, poate mai nordică”.

I take public transit to help the environment

DEMN DE VĂZUT

Distracţie Improvizată

O seară rece nu este un impediment pentru a nu ieşi să te relaxezi. Deşi este joi, pe Calea Victoriei, grupuri de tineri se plimbă nestingheriţi. Parcă ar avea şi nu un scop. Presupunerea mea se adevereşte. Toţi se îndreaptă spre o clădire cu aer tipic „victorian”. Este Orange Concept Store. Ca în fiecare săptămâna, trupa Improvizaţi ţine pentru un public restrâns un show bazat pe creativitate şi spontaneitate. Este improvizaţie pură.

Cosmin, Mihai, Bobo, Marian, Dragoş sunt protagoniştii, dar încă se lasă aşteptaţi. Este devreme. Cei deja veniţi ne împărtăşesc că pe la ora 21.00 se va da startul mini-spectacolului. În interior am dat peste o încăpere a magazinului care se pliază perfect pe publicul trupei. Stilul arhitectural modern-industrial, cu plasme gigante parcă rezonează cu murmurul consumatorilor de distracţie. Aşezaţi pe canapelele şi taburetele roşu-gri, profită pentru a socializa şi a-şi împărtăşi poveştile de peste zi.


„Au câştigat primul Concurs Naţional de Improvizaţie”, susţine barmanul, in timp ce îmi oferă o cola. „Eşti pentru prima dată, nu?”, mă întreabă, fapt ce dovedeşte ca deja are un simţ aparte pentru nou-veniţi. Prin mulţime se remarcă o pereche de oameni trecuţi de prima vârsta. Creează un moment amuzant printre cei „mai tineri”, dar cei doi se aşează nederanjaţi.

Se sting luminile. Semn că show-ul trebuie să înceapă. Apare Cosmin Seleşi, care se prezintă ca amfitrion. „Pentru seara asta, am nevoie doar de titluri inteligente, aplauze, ţipete si fluierături”, ne împărtăşeşte. Sala intra in simbioză cu el şi îi răspunde negreşit la semnale. Atmosfera atinge cote maxime la apariţia celorlalţi actori îmbrăcaţi în portocaliu. Momente precum „Poveste in patru”, „Maşina de scris” sau „Blitz” sunt aşteptate de cei peste o sută de tineri care umplu la maxim sala Orange. De acum, nu ai altceva de făcut decât sa trăieşti clipa şi să te distrezi… Joia următoare o luăm de la capăt.