joi, 29 iulie 2010

Campionatul European de Atletism - Ziua 3

Plouă cu argint peste români...

Sesiunea de seară a celei de-a III-a zile a început cu o ploaie torenţială care ne dădea emoţii pentru finala de triplu salt băieţi, unde Marian Oprea avea să performeze. Din fericire, pe parcursul acestei finale, ploaia s-a oprit, dar nu şi la figurat, unde peste România a plouat în continuare cu argint. După succesul de ieri al Nicoletei Grasu, Marian Oprea a cucerit argintul probei de triplusalt, cu cel mai bun rezultat al său al sezonului de 17.51metri. Felicitări, Marian!

După o perioadă lungă de accidentări şi puţine concursuri la număr, Marian Oprea reintră în elita probei de triplusalt, chiar şi doar pe plan european. Oricum , performanţa de azi îi va aduce, cu siguranţă, prezenţe la concursuri cu premii valoroase. Marian are în palmares un argint olimpic la Atena, un bronz mondial şi unul european. Mariane, îţi doresc sănătate maximă şi putere de a cuceri chiar aurul la Londra. Felicitări, Marian!

În cele ce urmează, o să vă prezint celelalte performanţe ale românilor care au intrat în concurs astăzi:
  • Alexandru Mihăilescu, locul 4, seria 2 pentru calificări 110m garduri, 13.99sec
  • Adelina Gavrilă, locul 3, seria 1 pentru calificări triplusalt, SB 14.48m, S-a calificat în finala probei de pe poziţia a IV-a
  • Carmen Toma, locul 6, seria 2 pentru calificări triplusalt, SB 14.03m
  • Alina Elena Popescu, locul 11, seria 2 pentru calificări triplusalt, 13.58m
  • Attila Nagy, locul 8, semifinală 2 a probei de 400m garduri, 51.98sec
  • Cristian Vorovenci, locul 5, semifinală 1 a probei de 800, 1.48.88min
  • Marian Oprea, locul 2, finala triplusalt, SB 17.51 m

Felicitări pentru rezultate!

Mâine, intră în concurs: Georgiana Zarcan, săritura în înălţime; Andreea Ogrăzeanu, 200m; Liliana Bărbulescu 1.500m; Bianca Perie, aruncarea ciocanului- FINALĂ; Ancuţa Bobocel, 3.000m obstacole - FINALĂ; Angela Moroşanu, 400m, garduri - FINALĂ.

Mult succes!

miercuri, 28 iulie 2010

Campionatul European de Atletism - Ziua 2

Cea de-a doua zi a adus pentru România prima medalie

Nicoleta Grasu a cucerit trofeul de argint al probei de aruncarea discului. Cu şapte medalii la campionatele mondiale şi europene, Nicoleta nu a cucerit nici de această dată cea mai înaltă poziţie, având ghinionul pe care o caracterizează, pierzând aurul la ultima serie de aruncări. Croata Sandra Perkovic, cu 18 ani mai mică decât Nicoleta, a reuşit cea mai bună aruncare a finalei din ultima aruncare. Oricum, performanţa Nicoletei este extraordinară. Felicitări Nicoleta!

Sportiva a declarat că nu se va retrage până când nu va câştiga prima medalie de aur la o competiţie de mare anvergură. Poate soarta doreşte ca Nicoleta să cucerească aurul la olimpiada din 2012 de la Londra. Nicoleta, îţi doresc sănătate multă ca să mai poţi intra pe stadion şi multă iubire din partea soţului tău, antrenorul, pentru a-ţi da forţă psihologică de care ai nevoie garantat. Felicitări Nicoleta!

În cele ce urmează, o să vă prezint celelalte performanţe ale românilor care au intrat în concurs astăzi:
  • Bianca Perie, locul 4, calificări aruncarea ciocanului, 68.67m - S-a calificat în finala probei de pe poziţia a VII-a
  • Andreea Ogrăzeanu, locul 7, seria 1 pentru 100m, 11.78 sec
  • Ancuţa Bobocel, locul 4, seria 1 pentru calificări 3.000 obstacole, 9.48.01 min - S-a calificat în finala probei
  • Cristian Vorovenci, locul 4, seria 1 pentru calificări 800m, 1.50.05 min - S-a calificat în semifinalele probei
  • Attila Nagy, locul 4, seria 2 pentru calificări 400m garduri, 50.31 sec - S-a calificat în semifinalele probei
  • Nicoleta Grasu, locul 2, finala probei de aruncarea discului, 63.48m
  • Angela Moroşanu, locul 1, semifinală 400m garduri, 54.67sec - S-a calificat în finala probei de pe poziţia a III-a

Felicitări pentru rezultate!

Mâine, intră în concurs: Alexandru Mihăilescu, 110m garduri; Adelina Gavrilă, triplu salt; Alina Elena Popescu, triplu salt; Carmen Toma, triplu salt; Attila Nagy, 400m garduri; Marian Oprea, triplu salt - FINALĂ; Cristian Vorovenci, 800m.

Mult succes!

"explore the Carpathian garden" vs "Romania, land of choice"


Noul brand turistic al României, prin sloganul său, ne invită să explorăm grădina carpatică. Un slogan interesant, care mă duce cu gândul la Grădinile Suspendate din Babilon, contruite de Nabucodonosor al II-lea. Acest slogan este construit de Ministerul Turismului (și Dezvoltării), în frunte cu Elena Udrea. Acum, trebuie să avem mare grijă, ca nu cumva prin acesta, să invităm turiștii să exploreze grădina carpatică din celelalte șase state prin care mai trec înalții munți: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina și Serbia.

Noul brand turistic va fi lansat la Shanghai, cu ocazia zilei naționale a României la Expoziția Mondială 2010. La eveniment vor particpa alături de miniștrii Elena Udrea și Teodor Baconschi și Nadia, Nasty și Hagi (dar, în spoturi vor mai apărea sau este criză și nu mai "este" bani?). Evenimentul va fi marcat și de un recital al naistului Gheorghe Zamfir.

Mai multe informații despre noul brand și evenimentul de mâine, aici.

marți, 27 iulie 2010

Campionatul European de Atletism - Ziua 1

În perioada 27 iulie - 1 august, la Barcelona, au loc Campionatele Europene de Atletism. După ce Nadal a câştigat la tenis Wimbledonul, Spania a câştigat campionatul mondial la fotbal, iar Contador a cucerit pentru a treia oară Turul Franţei, atleţii spanioli sunt pe "teren" propriu la aceste campionante, fiind în centrul atenţiei Europei. Timp de şase zile, eu vă voi aduce în centrul atenţiei rezultatele delegaţiei României, care numără 33 de sportivi, având ca obiectiv cucerirea a una-două medalii.

Ziua 1

  • Cătălin Cîmpeanu, locul 4 în seria 1 pentru 400 m, PB 46.17 - S-a calificat în semifinalele probei
  • Silviu Casandra, locul 15, 20 km marş,1.24.51
  • Angela Moroşanu, locul 1, seria 1 pentru 400 m garduri, 55.11 - S-a calificat în semifinalele probei cu cel de-al treilea rezultat
  • Cornelia Deiac, locul 19, calificări lungime, 6.46
  • Viorica Ţigău, locul 23, calificări lungime, 6.21
  • Nicoleta Grasu, locul 1, aruncarea discului, 62.10 m - S-a calificat cu cel mai bun rezultat în finala probei
  • Felicia Ţilea Moldova, locul 8, grupa A de calificări aruncarea suliţei, 46.51
  • Maria Negoiţă, locul 9, grupa B de calificări aruncarea suliţei, 55.68
  • Mihai Donisan, locul 10, grupa A de calificări săritura în înălţime, 2.19
  • Marius Ionesc, locul 21, finala de 10.000 m, 30.21.76

Felicitări pentru rezultate!

Mâine, intră în concurs: Bianca Perie, aruncarea ciocanului; Andreea Ogrăzeanu, 100m; Ancuţa Bobocel, 3.000m obstacole; Cristian Vorovenci, 800m; Atilla Nagy, 400m garduri; Nicoleta Grasu, finală disc; Angela Moroşanu, semifinală 400m garduri.

Mult succes!

Ceaușescu, președinte!!!!!

Ceaușescu, președinte! ar spune 41% din români, dacă acesta ar mai putea candida (bine că este acoperit de pământ!). Informația a fost ieri dată presei de institutul IRES, condus de sociologul Vasile Dâncu (care am înțeles că este și PSD-ist), sub forma unor rezultate în urma unui sondaj realizat în perioada 21-23 iulie, pe un eșantion de 1.460 de oameni cu vârsta peste 18 ani și care poate prezenta o eroare maximă tolerată de 2,7%.

Sociologul afirmă că lansarea acestui sondaj nu are legătură cu deshumarea soților Ceaușescu, deși în sondaj apar și întrebări care au surprins acest eveniment. Mai multe informații despre sondaj și justificarea sociologului Dâncu aici.

Din toate datele sondajului, vreau să subliniez următoarele:

1. 49% dintre respondenți au declarat că Ceaușescu a fost un bun conducător (bine că a avut ce să conducă!)
2. 37% au spus că regretă căderea comunismului (și eu o regret că nu eram mai mare și nu am putut face parte din acea luptă!)
3. 30% dintre intervievați au mărturisit că au fost membri PCR (cam puțini!)
4. 71% consideră că Ceaușescu își merită soarta pe care a avut-o (păi, dacă stau bine și mă gândesc, 100-71=29, so, până la 41%, care au declarat că l-ar vota, ce-au făcut? au adormit până la finalul sondajului și nu s-au mai concentrat să mintă?)

Concluzie: mai bine ne-am vedea de conducătorii de acum și nu de trecut. Asta am rămas! Niște regrete toți, care nu ne putem intergra prezentului.

Să fiți iertați dragi conducători morți!