joi, 24 mai 2012

SIMN 2012: muzică, film și spectacole multimedia


Săptămâna aceasta am ales să îți prezint un festival dedicat muzicii actuale, la care poți participa „pe moca” până duminică. Vorbesc de Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) care a ajuns la cea de-a 22-a ediție, iar tema spectacolelor de anul acesta este suprarealismul.



Evenimentul nu este unul care adună cântăreți pe care îi auzi la radio sau îi vezi pe posturi de muzică, ci soliști, dirijori, dar și virtuozi ai unor instrumente precum vioară, violoncel, saxofon, harpă sau flaut. Reprezentațiile au loc la Universitatea Națională de Muzică din București, Palatul Cantacuzino și Clubul Țăranului. Mai mult, organizatorii ne-au mai rezervat proiecții de film și spectacole multimedia.

Iată un fragment din programul festivalului, pe care îl poți găsi integral aici (merită intrat! au un site foarte fain):


JOI, 24 mai

Ora 17.00
Universitatea Națională de Muzică București – Sala „George Enescu”
Concertul Ansamblului Archaeus

Ora 20:30
Aula Palatului Cantacuzino
HORTUS DOMINI MAGNUS EST (p.a.a.)
Spectacol multimedia de Maia Ciobanu

VINERI, 25 mai

Ora 17.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
Portret Boguslaw Schaeffer (Polonia)
Întâlnire cu Invitatul Festivalului. Prezentarea filmului Solo de Maciej Pisarek

Ora 21.00
Clubul Țăranului
„Supercalifragilisticexpialidocius”
cu grupul Avant’n Gard

DUMINICĂ, 27 mai

Ora 17.00
Aula Palatului Cantacuzino
Lumini și Rezonanțe
Muzica: Ulpiu Vlad

Ora 19.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
Nicolae Brandus – Bizarmonia (film)

Ora 20.00
Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă
De Sublimi Finis (p.a.a.)
Decor audio-video cu / pentru o iluzie de femeie
de Corneliu Dan Georgescu

Niciun comentariu: