vineri, 30 iulie 2010

"Exclusivitate mondială?"

Mi-e scârbă să văd poze cu un cadavru. Mi-e şi mai scârbă când ştiu ale cui sunt. Şi, nu pentru trecutul său, ci pentru senzaţionalul cu care au fost publicate. Tabloidul "Libertatea" a publicat în exclusivitate mondială, după cum declară ei, poze cu Nicolae Ceauşescu de la deshumarea acestuia (mi-ar fi jenă să mă laud cu nişte poze pe care nu le-am făcut eu, dar pentru care să am pretenţia să nu fie publicate de altcineva fără acordul meu).
Pozele ne arată slăbiciunea noastră cea mai mare pe acest pământ - MOARTEA, căreia nu-i putem face faţă oricine am fi (acum, mai contează şi cum apare). După ce am văzut imaginile cu el murind în faţa unor "curajoşi", care au urmat nişte ordine ale unor laşi, acum avem ocazia să vedem un Ceauşescu după 21 de ani tot într-o ipostază demnă de milă. Ce să zic? Bine că familia Ceauşescu mai numără doar un membru pentru că nu cred că este o imagine plăcută să-ţi vezi tatăl, soţul etc. în cel mai intim moment, "când eşti mort".

Martor la deshumare
La vederea cadavrului, o jurnalistă AP în România, care a reuşit să fie prezentă la deshumare (asta da exclusivitate), a declarat următoarele: "am văzut o cârpă în sicriul lui Ceauşescu şi m-am gândit că ăsta e simbolul acestei epoci: dintr-un conducător glorios, omul Epocii de Aur a ajuns o cârpă murdară, mizerabilă." O declaraţie care mă face să mă întreb: "Nu era o cârpă încă de când era în viaţă?". Oricum, mai multe despre deshumare şi câteva impresii ale jurnalistei pe care le consider suficiente pentru a ilustra deshumare, aici.

Niciun comentariu: