vineri, 8 august 2008

CIFRA ZILEI: 8




08.08.08, 08:08






Astăzi,8 august 2008, ora locala 08:08 PM, Beijing, China, începe a 29-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară. (ora Romăniei- 03:08 PM)



Se pare că această ediţie va fi una a recordurilor, dar nu se vorbeşte de recorduri sportive, în sensul de timp,măsurători sau punctaje mai bune.Se vorbeşte de cel mai mare număr de participanţi(~10.500), cel mai mare sat olimpic, cele mai mari investiţii in infrastructură, cea mai scumpă investiţie în comunicaţii(NBC a câştigat drepturile de transmisiune TV, investind 2,3 miliarde $). Pe de altă parte, trebuie să luăm în consideraţie faptul că Beijing reprezintă cel mai poluat mediu, dar şi temutul record de a se găsi cei mai mulţi sportivi dopaţi la Jocurile Olimpice, fapt ce a asprit metodele de depistare anti-doping, numărul controalelor fiind cu 1000 mai multe faţă de Olimpiada precedentă de la Atena.


Mascota de anul acesta este sub forma a cinci figuri, reprezentative celor 5 cercuri.:Beibei, Jingjing, Huanhuan, Yingying şi Nini, care, potrivit filosofiei antice chinezeşti, simbolizează cele 5 elemente primordiale ce alcătuiesc universul. Dacă cele cinci silabe ale numelor mascotelor sunt rostite consecutiv se obţine " Běijīng huānyíng ni" ceea ce s-ar traduce prin "Beijingul vă primeşte cu drag".



România ia startul la Jocurile Olimpice cu 102 sportivi calificaţi în sporturi precum atletism(cel mai numeros lot-20), gimnastică, nataţie, canotaj, caiac-canoe, tenis de masă, tenis de câmp, handbal feminin, judo, haltere, box, lupte libere, tir, tir cu arcul. Le dorim mult succes şi să îşi arate adevărata valoare, aceea de campion…




NUMAI AICI, ZILNIC, VE-ŢI PUTEA AFLA PARCURSUL
ROMÂNIEI LA JO DE LA BEIJING 2008!
.

2 comentarii:

Suflet Colorat spunea...

un articol foarte bine scris domnu' jurnalist incepator Andrei:>
me like it!:D.

hmm...ma asteptam de la chinezi sa fie creativi :)

culea.munteanu spunea...

mi-a placut aia cu cifra zilei si cu hirosima.sunt mandra de noul corespondent protv la cta----andrei munteanu care este si fratele meu printre altele.bravo.