miercuri, 13 august 2008

JO BEIJING: ZIUA A CINCEA- locul 16 pe naţiuni

GIMNASTICA FEMININĂ

Echipa de fete a câştigat medaliile de bronz în finala pe echipe.

SCRIMA

GOANA DUPĂ MEDALIA DE ARGINT
Ana Maria Brânză s-a calificat în semifinale la Spadă. În optimi, a trecut cu scorul de 15:11, în faţa japonezei Megumi Harada. Sferturile de finală au fost mai mai dure pentru Ana, dar a reuşit s-o învingă pe rusoaica Lubov Şutova, cu scoril final de 15:13.
Semifinala o va juca contra unguroaicei Ildiko Mineza-Nebald, în după-amiaza aceasta.

La floretă, Sălişcan Virgil a ratat calificarea în 1/16, după ce a cedat în faţa englezului Kruse Richard.

ÎNOT

Camelia Alina Potec, a terminat finala de 200 m liber, pe locul 5. Campioană olimpică, la Atena, la această probă, Camelia a terminat cursa cu un nou record naţional, 1:56:87. Prima la sosire a fost italianca Federica Pellegrini, obţinând un nou record mondial de 1:54:82.

Răzvan Florea s-a calificat în semifinală la 200 m spate, probă în care a câştigat bronzul la Atena. Românul a terminat pe locul 3 seria 4, cu timpul de 1:57:97, ce i-a asigurat locul 10 pentru semifinale.

HANDBAL

Echipa României se simte foarte bine la Beijing. În al treilea meci al grupei, fetele lui Tadici fac un rezultat de excepţie în faţa Franţei, 34:26. Ramona Maier a fost cea mai bună marcatoare cu 11 goluri. Vineri, fetele vor juca contra Angolei.

TENIS DE MASĂ

Echipa de fete, formată din Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Iulia Necula, a învins echipa Germaniei, cu scorul de 3:0, în grupa C. Din această grupă mai fac parte Hong-Kong şi Polonia. Pentru a accede în actul următor, trebuie să termine în primele 2.

TIR CU ARCUL

Alexandru Bodnar, la doar 19 ani, a trecut în 1/16, în urma victoriei în faţa malaysianului Khalmizam Wan, cu scorul de 106:105. În 1/16, românul a fost învins de cubanezul Juan Carlos Stevens, cu scorul de 101:108.

LUPTE GRECO-ROMANE

Ion Iulian Panait a părăsit competiţia încă din primul tur, la categoria 66kg, după ce chinezul Li Yanyan l-a învins.

HALTERE

Rusu Răzvan a terminat Grupa B, la categoria 77 kg, pe locul 6, cu 310 kg la total.

Niciun comentariu: